Cât a ținut și cum s-a jucat partida de șah care a schimbat fața Războiului Rece?

21.09.2022
Cât a ținut și cum s-a jucat partida de șah care a schimbat fața Războiului Rece?

În anul 1972 a avut loc Campionatul Mondial de Șah, iar toți ochii lumii erau concentrați pe confruntarea dintre americanul Bobby Fischer și rusul Boris Spasski. În acea perioadă era Războiul Rece, iar Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică se aflau într-o competiție mai mult sau mai puțin directă pe toate planurile.

Partida de șah dintre un american și un rus reprezenta o oportunitate de a obține un avantaj psihologic al câștigătorului față de învins, astfel că niciuna dintre tabere nu trebuie să facă greșeli. Meciul a rămas în istorie prin amploarea evenimentului și presiunea pusă pe jucători. Competiția a ținut două luni de zile și peste 50 de milioane de oameni a urmărit-o la televizor. Un adevărat record pentru acele vremuri în care televizoarele erau o raritate.

Partida de șah a secolului trecut

Finala Campionatului Mondial de Șah, din anul 1972, s-a ținut la Reykjavik, în Islanda, dintre americanul Bobby Fischer și rusul Boris Spasski. Presiunea momentului era maximă, având în vedere tensiunile diplomatice dintre URSS și SUA. Confruntarea directă a început pe data de 11 iulie 1972, în fața a peste 2.500 de oameni. Totodată, la televizor peste 50 de milioane de persoane au urmărit cu sufletul la gură partida.

Cei doi jucători s-au testat reciproc în prima partidă, dar două greșeli ale americanului i-au permis lui Spasski să preia conducerea. Umilit, Bobby Fischer nu s-a mai prezentat la al doilea meci și a pierdut prin neprezentare. A fost nevoie de intervenția lui Henry Kissinger, consilier al președintelui Richard Nixon, pentru ca Fischer să revină la atac, au scris cei de la evz.ro.

Maestrul american a revenit la masa de șah, însă a cerut ca partida să se joace fără spectatori și să nu mai fie televizată. Bobby Fischer a câștigat al treilea meci și s-a mers cap la cap până la partida cu numărul 21. Confruntarea a ținut două luni de zile, iar la final rusul a renunțat, pierzând la 1 septembrie 1972 și titlul mondial.

Boris Spasski și Bobby Fischer, în 1972

 

Înfrângerea a fost dureroasă pentru URSS, iar lui Boris Spasski i-a fost interzis să revină în țară, astfel că s-a stabilit la Paris și în 1976 s-a căsătorit cu Marina Stcherbatcheff, o franțuzoaică de origine rusă.

Bobby Fischer, o minte de geniu, o viață de om normal

Această victorie a fost ultima strălucire a lui Bobby Fischer, care în anul 1975 a refuzat să își apere titlul mondial în fața lui Anatoli Karpov. În anul 1992, după terminarea Războiului Rece, Bobby Fischer și Boris Spasski s-au întâlnit din nou pentru o revanșă. Americanul a câștigat și această confruntare.

Bobby Fischer a murit în 2008, chiar la Reykjavik, orașul unde a devenit un zeu al șahului. Potrivit historia.ro, Bobby Fischer a fost, probabil, cel mai deştept şi cel mai chinuit om din secolul XX. Acesta ameninţase din vreme că nu va căuta să învingă adversarii, ci să îi distrugă. Nu e niciun secret că ştia (şi a spus-o de la început) că va deveni repede campion mondial şi se va retrage imediat, căci nimic după aceea nu va mai avea sens.

Foto: Historia.ro și Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot