Cât costă un rinichi? Care este prețul unui rinichi pe piața neagră?

11.09.2020
Cât costă un rinichi? Care este prețul unui rinichi pe piața neagră?

Poveștile referitoare la vânzarea de organe umane din întreaga lume au determinat mass-media să întrebe dacă acest „comerț” este mai frecvent decât se credea.

Prețul unui rinichi este…

Un rezident din New York a fost arestat pentru că a pus la cale vânzarea unui rinichi uman contra sumei de 160.000 de dolari unui client care s-a dovedit a fi de fapt un agent FBI sub acoperire. Un alt caz a fost despre un bărbat israelian care a zburat la New York pentru a-și vinde rinichiul în schimbul a 20.000 de dolari. Aceste povești subliniază disperarea pacienților care au nevoie de un organ, respectiv necesitatea de a reduce numărul de pacienți înscriși pe listele de așteptare pentru transplant.

Metodele pentru atingerea acestui obiectiv sunt multiple și includ creșterea numărului de donatori de rinichi vii, creșterea numărului de organe provenite de la persoane aflate în moarte cerebrală cu indicaţie de transplant și prevenirea dezvoltării insuficienței renale în primă instanță.

Cât costă un rinichi pe piața neagră?

O anchetă a cotidianului „Adevărul” a descoperit o rețea de trafic ilegal de organe umane. Prețul cerut pentru un rinichi era de 15.000 euro și al unui plămân de 40.000 euro.

Ziarele au ajuns la descoperiri șocante atunci când doi jurnaliști au negociat la piața neagră achiziționarea de organe umane pentru o rudă bolnavă.

Cercetările au arătat că comerțul ilegal cu organe umane este încă posibil în România, în ciuda faptului că această țară a reglementat problema transplantului în conformitate cu normele UE în 2006 și că este o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea.

Potrivit adevărul, în spitalul Fundeni din București, care are și cel mai mare centru de transplant din România, potențialii donatori așteaptă „cumpărători” interesați, acțiuni pe care personalul le tolerează.

Persoanele care sunt gata să-și vândă organele sunt în mare parte romi, în timp ce prețul unui rinichi variază între 10.000 și 15.000 euro.

Ziarul relatează că jurnaliștii au obținut aceste date răspunzând la un anunț plasat de un bărbat de 39 de ani care dorea să-și vândă rinichiul și un plămân. Au convenit asupra prețului de 15.000 euro pentru un rinichi și 40.000 euro pentru un plămân.

Bărbatul care vândea organele a vrut să folosească banii pentru a vindeca leziunile maxilarelor suferite într-un accident și pentru a construi o cameră suplimentară pentru familia sa de 6 persoane.

Un alt bărbat în vârstă de 34 de ani a spus că și-a vândut rinichiul drept cu un an mai devreme pentru suma de 14.550 euro.

Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Transplant Fundeni a respins aceste acuzații, spunând că acest lucru nu este posibil și că persoanele care se ocupă de comerțul ilegal cu organe ar trebui trimise în judecată.

Curiozități despre rinichi:

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot