Cât costă un șezlong la Mamaia? Dar în Grecia sau pe Coasta de Azur?

18.08.2021
Cât costă un șezlong la Mamaia? Dar în Grecia sau pe Coasta de Azur?

Odată cu deschiderea sezonului estival majoritatea concetățenilor vrea să ajungă pe litoralul românesc în vacanță. Surprinzător sau nu, prețurile la Marea Neagră sunt atât de piperate încât tot mai mulți români aleg să-și petreacă concediul în străinătate. De exemplu, închirierea unui șezlong costă foarte mult, la fel de scump ca în stațiunile de lux ale Europei.

Cât costă un șezlong pe litoralul românesc?

O vacanță pe litoralul românesc a devenit atât de scumpă încât tot mai mulți români aleg să-și petreacă concediul în străinătate. Majoritatea cetățenilor optează, în special, pentru stațiunile din Grecia, condițiile de masă și cazare fiind mult superioare celor de la noi. Cei cu dare de mână aleg să meargă în Italia, pe Coasta Amalfi, sau în Franța, pe Coasta de Azur. În mod incredibil, unele prețuri sunt comparabile cu cele din stațiunea Mamaia (considerată cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc).

15 euro la Mamaia, 20 pe Coasta de Azur

Potrivit turiștilor, ca să închiriezi un șezlong la Mamaia trebuie să scoți din buzunar 75 de lei pe zi (aproximativ 15 euro), în timp ce în Eforie prețurile variază între 50 și 60 de lei. „Scump domnule scump”, spune majoritatea oamenilor care au ajuns în această vară la mare.

Operatorii economici de pe litoral românesc susțin că prețurile se justifică fiindcă, la noi, sezonul estival este scurt și ei trebuie să scoată bani cât pentru un an întreg. Chiar și așa, tot mai mulți oameni cred că este furt pe față și preferă stațiunile străine.

Cât costă un șezlong în Grecia sau pe Coasta de Azur?

Nu este niciun secret faptul că sunt mult superioare condițiile de masă și cazare în stațiunile din străinătate față de cele românești. Ba mai mult, acum și închirierea unui șezlong a ajuns să coste mai mult ca în zonele de lux ale Europei.

De exemplu, pe litoralul elen, potrivit turiștilor, în Kamari, Santorini, dacă faci consumaţie de 4 euro, şezlongul e gratis, iar în TOLO, masa cu scaune plus umbrela şi 2 şezlonguri le primeşti contra unei consumaţii de 7 euro, în timp ce în Laconia sunt gratis, dacă comanzi o cafea sau un suc care costă 2,50 €. În Corfu, la prețul de 6 euro primești două șezlonguri și o umbrelă.

În ceea ce priveşte celebra stațiune Coasta de Azur, închirierea unui șezlong costă 30 de euro pentru o zi. Într-adevăr este mai scump ca la noi, însă acolo totul este la superlativ.

Prețurile din România sunt comparabile cu cele de pe Coasta de Azur, una dintre cele mai exclusiviste locații din lume. Un șezlon pe o plajă din Nisa, Cap d’ail, Saint-Jean-Cap-Ferrat sau Cannes pleacă de la 20 de euro pe zi și ajunge la 40 de euro.

Prețul unui șezlong pleacă de la 20 de euro cu tot cu saltea. Unele plaje percep și o umbrelă la prețul de 6 euro pe zi, a explicat pentru shtiu.ro un român stabilit de ani buni în Nisa.

Pe Coasta Amalfi, în Italia plajele la liber sunt doar în Positano, în rest, totul este cu bani. Două șezlonguri și o umbrelă pot ajunge la prețul de 50 de euro. În plus, relieful muntos face ca să existe destul de puține plaje amenajate și, dat fiind că destinația este una dintre cele mai dorite din lume, zona este destul de aglomerată.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot