Cât de adânc este oceanul planetar? Ce spun specialiștii?
Oceanul planetar acoperă aproximativ 71% din suprafața Pământului și este format dintr-un sistem de ape oceanice și marine care sunt interconectate. Lumea acvatică este una vastă, iar oamenii de știință au încercat să descopere cât mai mult din aceasta și să vadă care este cel mai adânc punct oceanic.
După mai multe expediții, în diferite locuri ale planetei, s-a descoperit că cel mai adânc punct din oceanul planetar se află în Groapa Marianelor. Aceasta este situată în Oceanul Pacific și are o adâncime de 11.022 de metri.
Cea mai adâncă scufundare liberă
Herbert Nitsch, un scafandru de origine austriacă, a reușit cea mai adâncă scufundare liberă din istorie, ajungând la 250 de metri. Acesta a suferit multiple accidente vasculare, fiindcă presiunea era de 26 de ori mai mare decât la suprafață.
Balenele albastre reușesc să înoate fără probleme până la o adâncime maximă de 500 de metri, unde vânează calmari gigantici. În ceea ce privește submarinele nucleare moderne, acestea funcționează până la maxim 730 de metri adâncime, fiindcă mai jos de această limită ar face implozie din cauza presiunii.
După puțin peste 1.000 de metri adâncime lumina Soarelui nu mai este vizibilă, iar totul în jur este beznă. Temperatura apei are doar câteva grade Celsius, iar, de exemplu, la 4.000 de metri unde se află scufundat Titanicul presiunea este de 278 de ori mai mare decât la suprafață, potrivit businessinsider.com.
Zona Hadal, cea mai adâncă regiune din ocean
La 6.000 de metri se află Zona Hadal, care cuprinde și Groapa Marianelor. Aceasta este cea mai adâncă porțiune a oceanului planetar. Potrivit datelor oficiale, fundul oceanului se află la 11.022 de metri adâncime în acest punct. Până în prezent, oamenii de știință au identificat 350 de de specii marine la această adâncime și se presupune că alte câteva mii ar putea trăi în această zonă. Cercetătorii au estimat că până acum au reușit să exploreze între 5% și 10% din suprafața oceanului planetar. Așadar, în viitorul apropiat am putea avea parte de noi surprize.
Foto: Depositphotos.com