Cât de mare este cel mai mic cățel din lume?
Câinele este considerat cel mai bun prieten al omului. În lume există aproximativ 800 de rase de câini, unele mai mari altele mai mici, însă toate au ceva în comun: dragostea pentru stăpân. Unele specii de câini sunt de-a dreptul gigantice și ajung la maturitate să aibă o greutate mai mare decât un om. La polul opus, cel mai mic cățel ajunge să cântărească câteva sute de grame.
Cum arată cel mai mic cățel din lume?
În Florida, din Statele Unite ale Americii, trăiește cel mai mic cățel din lume. Acesta este un chihuahua și a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai scund câine în viață de pe Glob, cu o înălțime de doar 9,11 centimetri.
Vanesa Semler este proprietara acestei cățelușe superbe, pe nume Pearl. Micuțul animal a fost măsurat oficial de medicul veterinar Giovanni Vergel, din Orlando, care a confirmat astfel noul record mondial.
Trebuie precizat că Miracle Milly, sora mamei lui Pearl, a fost cea care a deținut recordul anterior pentru cel mai scund cățel din lume, cu o înălțime de 9,65 de centimetri. Din păcate, patrupedul a murit în anul 2020 înainte ca Pearl să se nască.
Suntem binecuvântaţi s-o avem pe Pearl. Şi să avem această oportunitate unică de a doborî propriul record şi de a împărtăşi lumii această veste uimitoare, a declarat Vanesa Semler, stăpâna cățelușei potrivit agerpres.ro.
Ce înălțime a avut cel mai mic câine din istorie?
Potrivit datelor oficiale, cel mai mic câine din istorie a avut o înălțime de doar 7,11 centimetri. Patrupedul era din rasa Yorkshire Terrier pitic și a murit în anul 1945. Stăpânul frumosului exemplar a fost britanicul Arthur Marples.
Curiozități despre câini
- Câinii au simțul olfactiv extrem de dezvoltat și pot detecta mirosuri care pentru oameni nu sunt sesizabile.
- Aceste animale nu pot vedea la fel de bine ca oamenii, dar pot vedea mai bine în condiții de lumină slabă și pot distinge culorile într-o gamă mai restrânsă.
- Câinii se pot îndrăgosti și pot dezvolta legături emoționale puternice cu alți câini și chiar cu oameni.
Foto: npr.org