Cât de mari pot crește animalele? De ce nu pot depăși 120 de tone?
Pe Pământ există tot felul de animale, unele mai mari altele mai mici, care au un ciclu al vieții la fel ca și oamenii. Spre deosebire de viețuitoarele marine, oamenii de știință susțin că cele de pe uscat pot crește până la o anumită mărime, pe care nu o pot depăşi indiferent ce s-ar întâmpla.
Cel mai mare animal care a pășit vreodată pe Terra a fost, probabil, dinozaurul Argentinosaurus, un titanozaur uriaș de 77 de tone care a trăit cu 90 de milioane de ani în urmă. În prezent, cel mai greu animal de pe uscat este elefantul african (Loxodonta), care cântărește aproximativ 7 tone. Balena albastră (Balaenoptera musculus) este cel mai mare animal de pe Pământ cu o greutate medie de 165 de tone. Potrivit oamenilor de știință, este posibil ca această balenă să fie cel mai greu animal care a trăit vreodată pe Planeta Albastră.
Cât de mari pot deveni animalele? Există o limită?
Cercetătorii au analizat acest aspect și au ajuns la concluzia că animalele terestre nu pot depăși 120 de tone. Această limită este impusă de legile fizicii. Situația a fost explicată pentru prima dată de Galileo Galilei, care a susținut că „raportul dintre două volume este mai mare decât raportul suprafețelor lor”.
Pentru ca un animal să depășească această greutate, ar trebui să aibă niște picioare imense care să susțină corpul masiv, însă acesta nu se va putea deplasa, a povestit Felisa Smith, profesor de paleoecologie la Universitatea din New Mexico, potrivit livescience.com.
Cu alte cuvinte, pe măsură ce un animal crește în dimensiune, volumul său va crește mai repede decât suprafața sa, astfel încât viețuitoarele mai mari au nevoie de membre mult mai mari pentru a-și susține greutatea. Potrivit datelor istorice, cele mai mari animale terestre au avut sub 100 de tone.
Cercetătorii susțin că dimensiunea animalelor ține, pe lângă legile fizicii, și de calitatea alimentației, iar acolo unde aceasta este mai bogată în nutrienți viețuitoarele tind să fie mai voluminoase. Cerințele de nutrienți explică, de asemenea, de ce reptilele, cum ar fi titanozaurii, au crescut mult mai mari decât cele mai masive mamifere terestre. Deoarece animalele cu sânge cald au un metabolism mai rapid, au nevoie de aproximativ 10 ori mai multă cantitate de hrană pentru a susține o anumită dimensiune a corpului decât o fac reptilele. Acestea din urmă, pe de altă parte, au temperaturi mai scăzute ale corpului și un metabolism mai lent, așa că își pot permite să mănânce mai puțin.
Balenele albastre, care pot cântări aproximativ 165 de tone și sunt mamifere cu sânge cald, sunt excepții flagrante de la câteva dintre aceste reguli. Dar mediul lor unic poate explica simplu de ce sunt așa masive. Imensa faună marină și faptul că se pot deplasa cu minim de efort, fiindcă nu este nevoie de prea mulți mușchi pentru a merge din punctul A în punctul B în apă le permite acestora să ajungă la asemenea dimensiuni. Trebuie precizat că o asemenea greutate la un animal pe uscat ar fi imposibilă.
Foto: Wikipedia.org