Câte aplicații este recomandat să ai în telefon?
Telefonul mobil a devenit în ultimii ani cea mai utilă unealtă a omului. Avem pe telefon carduri, istoricul analizelor sau albume de fotografii. Anumite modele de smartphone-uri oferă în fiecare săptămână un raport al orelor petrecute în fața micilor ecrane. Unii dintre noi nu pot să stea departe de aceste dispozitive, fiindcă sunt încărcate cu tot felul de aplicații, care în timp dăunează bateriei și vieții aparatului. Câte aplicații este recomandat să ținem în telefon?
Câte aplicații trebuie să avem în telefon?
La ora actuală, mare parte din oamenii pe care îi întâlnim pe stradă au un telefon în buzunar. Acesta a devenit un dispozitiv indispensabil, având acces la foarte multe lucruri simultan. Putem citi ziarul, putem vorbi cu rudele dintr-o țară străină fără a plăti abonament, putem face poze sau consulta GPS-ul pentru a găsi o locație.
Cu siguranță, telefonul este invenția secolului. De la simplele dispozitive cu butoane, am ajuns la smartphone-uri care își pot plia ecranul sau care pot avea memorie internă de peste 1 TB. Mare parte din modelele existente în piață vin cu aplicații prestabilite care nu pot fi dezinstalate. De cele mai multe ori acestea sunt pentru vreme, poze sau notițe.
Cu cât memoria internă dispozitivelor a crescut, cu atât oamenii au început să instaleze din ce în ce mai multe aplicații, mai mult sau mai puțin utile. Un număr cât mai mare de aplicații poate duce la dăunarea sănătății bateriei în timp. Deși nu există o informație concretă privind numărul aplicațiilor din telefon, acestea trebuie să fie în concordanță cu memoria internă a telefonului.
Pentru sănătatea bateriei și a sistemului intern, fiecare utilizator trebuie să păstreze suficient spațiu de memorie, iar așa zisa „curățenie”, este bine venită oricând.
Statisticile arată că în mod normal, o persoană medie are 40 de aplicații instalate pe telefon. Dintre acestea, 89% din timp este împărțit între 18 aplicații. Asta înseamnă că mai mult de jumătate dintre aplicații rămân neutilizate.
Când a apărut telefonul mobil?
În 1973 apare pe piață Motorola DynaTAC 8000X. Un nume care nu spune nimic în prezent, dar care promitea multe la vremea respectivă. Acesta a fost primul telefon mobil care era portabil. El a permis oamenilor să efectueze apeluri de la distanță fără a se mai folosi de fire sau prize.
Primul apel cu acest telefon a fost făcut în același an, de dr. Martin Cooper, inventatorul a ceea ce în prezent ne-a acaparat viața.
Foto: Depositphotos.com