Câte țări sunt în lume? Cum se definește o țară?

15.11.2021
Câte țări sunt în lume? Cum se definește o țară?

Pe Pământ există 195 de țări suverane și independente, iar dintre acestea 193 sunt membre ale Organizației Națiunilor Unite, în timp ce Vatican și Palestina sunt doar observatori permanenți la ONU. Totodată, există state care sunt suverane și independente, însă nu sunt recunoscute de toată lumea, cum este cazul lui Taiwan, Sahara de Vest, Kosovo, Osetia de Sud, Abhazia și Cipru de Nord.

Trebuie specificat că în lume există trei națiuni care s-au autodeclarat independente, însă nu sunt recunoscute de niciun alt stat din lume: Somaliland, Transnistria și Artsakh (Nagorno-Karabakh). Totodată, există o zonă care este recunoscută parțial ca stat, precum Insulele Cook, care acționează adesea ca suverane, dar nu și-au declarat independența și nu și-au arătat interesul de a adera la ONU.

Așadar, dacă stai să numeri ajungi la un număr de 201 țări în lume. Cu toate acestea, pe planetă sunt multe regiuni care pot fi catalogate ca și țări, dar nu sunt recunoscute pe plan mondial. Astfel, pe Terra ar putea exista până la 249 de țări. Pe lista completă a codurilor de țară veți găsi 249 de națiuni listate, fiindcă sunt incluse teritorii dependente și națiuni autodeclarate.

Cum se definește o țară?

Definiția unei țări poate avea multiple explicații, fiecare putând fi adevărată. De exemplu, un stat poate fi definit ca acela care are o populație permanentă și un teritoriu bine delimitat. Practic nu există o definiție unitară care să explice ce înseamnă o țară.

Țara reprezintă o parte din suprafața Terrei delimitată convențional prin hotare, care are un nume și, de obicei, un steag, o stemă, o monedă proprie și una sau mai multe limbi oficiale. Alte atribute mai importante ale unei țări sunt: statutul politic și economic, venitul pe cap de locuitor, suprafața, populația (număr, etnii), religiile, relieful, organizarea administrativ-teritorială, potrivit Wikipedia.org.

Așadar, o țară trebuie să fie definită de un anumit teritoriu și să aibă un Guvern funcțional, care să întrețină relații diplomatice cu alte state. În felul acesta, ea este recunoscută în plan internațional ca o țară independentă și suverană. AICI aveți lista completă a statelor din lume!

Care este cea mai mare și cea mai mică țară din lume?

Cea mai mare țară din lume este, de departe, Federația Rusă.  În mod incredibil acest stat ocupă aproximativ o optime din suprafața Pământului. După anexarea Crimeei, suprafața totală a Rusiei se întinde pe 17.124.424 kilometri pătrați. Țara este imensă și se întinde pe două continente între Europa de Est și Asia de Nord.

La polul opus, cea mai mică țară din lume este Vaticanul, cu o suprafață de doar 0,44 km pătrați. Vaticanul a apărut în anul 1929 și este un stat ecleziastic. Acesta este totodată singurul stat din lume care are întreg teritoriul înscris în patrimoniul mondial UNESCO, fiind pe această listă din anul 1984.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
G-Shock Octagon: design iconic și tehnologii inovatoare de la Casio
G-Shock Octagon: design iconic și tehnologii inovatoare de la Casio
Timpul are o importanță deosebită pentru noi, oamenii. În ultimii 150 de ani, ceasurile au căpătat o importanță aparte pentru viața noastră de zi cu zi. Ceasurile se pot îmărți în două... citește tot
Actori din „Singur acasă” care au murit de când filmul a fost lansat
Actori din „Singur acasă” care au murit de când filmul a fost lansat
Unul dintre cele mai celebre filme din toate timpurile este, cu siguranță, „Singur acasă”. În ciuda faptului că a apărut în urmă cu 35 de ani, filmul este în continuare unul dintre cele... citește tot
Ampla discuție. Ce ne-a dat Uniunea Europeană? Ce a primit România de la UE? Am dat 1 euro, ne-au dat 3!
Ampla discuție. Ce ne-a dat Uniunea Europeană? Ce a primit România de la UE? Am dat 1 euro, ne-au dat 3!
Pe data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene cu drepturi depline. Ce a adus aderarea României la Uniunea Europeană bun pentru țara noastră? De 17 ani România... citește tot