Câți oameni au murit la construcția stadioanelor din Qatar?
Campionatul Mondial de Fotbal 2022 urmează să înceapă, în Qatar, duminică, 20.11.2022. Ceremonia de deschidere va avea loc pe stadionul Al Bayt, iar primul meci de fotbal se va disputa între Qatar și Ecuador de la ora 18, ora României. Acesta este unul dintre cele mai controversate Campionate Mondiale din istorie. Motivul? Drepturile omului…
Țara gazdă a trebuit să respecte o serie de reguli impuse de FIFA și a fost nevoită să construiască noi stadioane. Din păcate, ridicarea acestora a venit și cu multe probleme, măsurile de securitate ale muncitorilor nefiind respectate în totalitate, iar drept urmare peste 6.500 de oameni și-au pierdut viața în accidente de muncă. De mai bine de două ori numărul victimilor de la atacurile de la World Trade Center din 2001.
La începutul anului 2021, ziarul britanic The Guardian a publicat o investigație care a dezvăluit că cel puțin 6.500 de lucrători imigranți în Qatar au murit între 2011 și 2020, lucrând la construcția stadioanelor care vor fi folosite la Campionatul Mondial din 2022. Această informație a atras un val de critici din întreaga lume.
Câți muncitori au murit la construcția stadioanelor din Qatar?
Ancheta realizată de ziarul britanic s-a concentrat pe persoanele decedate care nu erau cetățeni qatarezi. Mai precis era vorba despre muncitorii imigranți din India, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Pakistan, însă nu și cei din Filipine, Kenya etc. Potrivit datelor oficiale de la ambasadele acestor țări, din 2011 până în 2021, au decedat nu mai puțin de 6.751 de persoane. Surprinzător este faptul că toate decesele au survenit din motive naturale, fiindcă nu au fost făcute autopsii pentru a determina cauza morții. Ciudat, nu-i așa?
Mai multe cotidiane puternice din Franța și Anglia au investigat și au descoperit că muncitorii imigranți care lucrează la construcția stadioanelor trăiesc în condiții insalubre, iar mulți dintre ei au decedat, în special în timpul verii, fiindcă nu au fost respectate condițiile de muncă. Cu alte cuvinte, se practica un fel de sclavie modernă.
Un lucru care a dat de gândit a fost faptul că în evidențele ambasadelor nu erau precizate vârstele persoanelor decedate și locurile unde acestea au lucrat. Asta a permis autorităților din Qatar să declare că doar 37 de decese au avut loc în rândul muncitorilor de pe șantierele stadioanelor: trei au fost atribuite accidentelor de muncă și 34 din alte cauze (dintre care 10 au implicat bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani).
Potrivit datelor oficiale, 12.412 bărbați imigranți au murit între 2011 și 2020, dintre care aproape jumătate (5.935) aveau între 20 și 50 de ani. Cu toate acestea, autoritățile din Qatar susțin că este o cifră normală având în vedere numărul populației. Mai multe ONG-uri din lume au criticat condițiile de muncă ale muncitorilor din Qatar, însă reprezentanții acestei țări susțin că totul a fost făcut ca la carte, iar muncitorii au trecut toate testele fizice și psihice înainte de a începe să lucreze.
De ce au murit muncitorii care au lucrat la stadioanele din Qatar?
Temperatura din Qatar este peste 30 de grade Celsius în fiecare zi, iar în timpul verii aceasta trece și de 40 de grade Celsius. Cu toate că toate decesele au fost trecute la cauze naturale, investigațiile au arătat că imigranții se aflau la muncă 10 – 12 ore pe zi, fără să se țină cont de drepturile acestora. La o primă analiză se pare că decesele au intervenit din cauza prafului din aer și a temperaturii ridicate din termometre. Problemele cardiace și cele de rinichi se pare că au fost cele care au dus la moartea celor mai mulți dintre muncitori, potrivit lemonde.fr.
Foto: lemonde.fr