Ce a surprins un bucureștean într-o poză! Ce făceau polițiștii în plină zi?

de: Claudiu Petrișor
03 06. 2022
masini_politie

Odată cu apariția telefoanelor cu camere de luat vederi, fiecare persoană poartă permanent un „aparat de fotografiat”. Astfel, în câteva secunde, oricine poate să surprindă un instantaneu, un detaliu care ulterior poate deveni subiect de știre. Acesta este și cazul unui bucureștean care a arătat cum oamenii legii, cei care ar trebui să vegheze la respectarea acesteia, sunt primii care o încalcă.

Ieri, în sectorul 4, pe Șoseaua Berceni, în zona metroului Apărătorii Patriei, un bucureștean a fotografiat nu una, ci două mașini de poliție oprite într-o stație de autobuz. Căci, unde-i lege nu-i tocmeală și unde-s doi puterea crește, nu-i așa?

„Polițiștii nu erau în misiune și stăteau de vorbă dintr-o mașină în alta. Au stat acolo minute bune, fără să le pese de autobuzele care se chinuiau să intre în stație”, a declarat pentru shtiu.ro cel care a făcut poza.

Acesta a adăugat: „Dacă ar fi fost unul dintre sutele de mii de șoferi care caută în disperare un loc de parcare prin București în fiecare zi, probabil ar fi primit amendă pentru această imprudență”.

Ce riscă șoferii care opresc în stațiile de autobuz?

Oprirea este interzisă la o distanţă mai mică de 5 m de intersecţiile drumurilor publice sau mai mică de 20 m de indicatorul staţiei de tramvai, troleibuz sau autobuz. Staţionarea este interzisă în toate cazurile în care este interzisă oprirea. Restricţiile prevăzute în prezentul articol nu sunt aplicabile vehiculelor destinate stingerii incendiilor, celor ale salvării şi ale poliției, ATUNCI CÂND SUNT ÎN MISIUNE. Conform legislației, polițiștii de la Poliția Rutieră îi pot amenda cu sume cuprinse între 290 si 435 de lei pe cei care încalcă legea. La aceste amenzi se mai adaugă și două puncte de penalizare.

Câte autobuze și câte stații sunt în București?

Conform Societății de Transport București, în Capitala României sunt 1.534 de autobuze și 265 de troleibuze. Pe întreg teritoriul orașului sunt 3.430 de stații. Anual, 489 de milioane de călători utilizează serviciile STB.