Ce avioane de luptă are România?

de: Sorin Florea
15 11. 2021
Romanian_F-16
Ce avioane de lupta are Romania? Cate avioane are Romania?

Armata Română este una dintre cele mai instruite forțe militare din Uniunea Europeană. Țara noastră face parte din NATO și dotarea militarilor trebuie să respecte o serie de reguli internaționale. În cadrul Armatei Române se găsesc și Forțele Aeriene care asigură securitatea spațiului aerian al statului. Pe lângă acest obiectiv, multe dintre avioanele din dotare sunt pregătite de luptă și sunt înarmate cu armament corespunzător.

Istoria Forțelor Aeriene Române

Forțele Aeriene Române au fost înființate oficial la data de 1 aprilie 1913. Decizia a fost luată de către Parlamentul României, care a aprobat legea privind Organizarea Aeronauticii Militare. Așadar, Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române, fiind o secție specifică care funcționează după un program bine stabilit.

Istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu, potrivit Wikipedia.org.

Avioanele noastre au participat activ la luptele din Al Doilea Război Balcanic (1913), din Primul Război Mondial (1914-1918), din Războiul româno-ungar din 1919 și din Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Ce avioane de luptă are România?

Armata Română se află, în prezent, într-un amplu proces de modernizare, iar Forțele Aeriene Române (FAR) lucrează pentru a se afla la cel mai înalt nivel. Potrivit datelor statistice, FAR au un efectiv de 9600 de persoane și 164 de aeronave în dotare.

Iată ce avioane se găsesc în dotarea FAR:

  • F-16, avion de luptă multirol – 17 modele
  • MiG-21 LanceR B, avion de antrenament – 10 bucăți
  • MiG-21 LanceR C, avion de vânătoare – 20 de modele
  • An-26, avion militar de transport – un model
  • An-30, avion de cercetare – 2 modele
  • C-27J Spartan, avion de transport – 7 bucăți
  • C-130 Hercules, avion de transport – 3 modele
  • IAR 99 Șoim, avion de antrenament – 20 de modele
  • Iak-52, avion de antrenament – 14 modele.

În prezent, avioanele F-16 ale României (cele mai performante, mai scumpe și mai rapide) execută misiuni de poliție aeriană „prin executarea permanentă a apărării spaţiului aerian naţional NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliţie Aeriană, sub comanda NATO”, conform MApN. Printre armatele care mai au în dotare avioane F-16 se numără Statele Unite ale Americii (țara care le și produce), Forțele Aeriene Regale ale Olandei, Israeli Air Force (Israel), Turkish Air Force (Turcia), Pakistan Air Force (Pakistan), Egyptian Air Force (Egipt), Republic of Korea Air Force (Coreea de Sud), Hellenic Air Force (Grecia), Republic of Singapore Air (Singapore).

Armata Română este într-un continuu proces de dezvoltare și modernizare, iar flota aeriană va fi îmbunătățită de fiecare dată atunci când bugetul țării va putea permite noi achiziții.

Foto: Wikipedia.org