Regele Charles al III-lea a urcat pe tronul Marii Britanii după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, a decedat. Noul monarh are un stil de viață aparte și preferă ca lucrurile să fie făcute ca la carte. Preferințele culinare ale acestuia sunt deosebite și consumă același tip de băutură în fiecare seară înainte de cină.
Când vine vorba despre obiceiurile membrilor familiei regale britanice, este greu de aflat ce preferințe au aceștia în materie de preparate culinare și băuturi alcoolice și non-alcoolice. Se poate spune, fără echivoc, că aceștia au o dietă destul de strictă pentru menținerea sănătății cât mai îndelungate. Cu toate acestea, fiecare are câte un obicei peste care este greu să treacă. Sau, o plăcere vinovată.
De exemplu, regele Charles al III-lea obișnuiește să bea câte un pahar de martini, în fiecare seară, înainte de cină. Tabietul monarhului a fost făcut public de către prietenul său, contele Tibor Kalnoky. El a observat acest lucru când l-a vizitat pe Charles în satul Viscri, din Transilvania. Monarhului îi place să savureze această băutură din paharul său, pe care îl ia peste tot pe unde se duce.
Îi place un martini înainte de cină, asta este sigur, a spus Tibor Kalnoky în documentarul „The Real Windsors: The Outspoken Heir”.
Un pahar de martini se prepară din gin amestecat cu vermut și ornat cu o măslină sau o felie de lămâie. Ba mai mult, toți apropiații familiei regale britanice știu că regele Charles al III-lea este un adept al ginului tonic.
Preferințele culinare ale regelui Charles al III-lea sunt respectate peste tot pe unde acesta merge. În ceea ce privește micul dejun, el bea un anumit tip de ceai și un pahar de suc din fructe. Monarhul consumă doar ceai Darjeeling, care are multiple proprietăți benefice pentru organismul uman. Potrivit nutriționiștilor, acesta este plin de antioxidanți, vitamine și polifenoli, ajută la scăderea tensiunii arteriale, reducerea inflamației și creșterea sănătății inimii.
Își aduce cu el băutura preferată atunci când pleacă în turneele regale, astfel încât să aibă mereu ceva ce îi place să bea. Este un comportament destul de ciudat, dar pentru Charles, are sens, a declarat un apropiat al regelui potrivit sursei citată mai sus.
Băutura denumită Martini este un cocktail obținut cu gin și vermut bianco, deși se obișnuiește înlocuirea ginului cu votcă. Este descris de obicei ca fiind înțepător sau astringent. H. L. Mencken a numit cândva această băutură „singura invenție americană la fel de perfectă precum sonetul”, iar E. B. White l-a numit „elixirul liniștii”
Foto: cambridge-news.co.uk