De când se nasc, oamenii se împart în trei categorii astfel: dreptaci, stângaci sau ambidextri. Unele persoane au capacitatea de a folosi ambele mâini la fel de bine, însă sunt destul de rare. Oamenii de știință au analizat ce determină un om să fie stângaci sau dreptaci și vă vom prezenta în rândurile de mai jos la ce concluzie s-a ajuns.
Potrivit oamenilor de știință, doar 2% din populația globului are abilitatea de a-și folosi ambele mâini la fel de bine. Datele mai arată că 10% dintre oameni sunt stângaci, în timp ce restul preferă să folosească mâna dreaptă. Se spune că abilitatea de a prinde lucrurile și tendința de a folosi o mână mai mult ca pe cealaltă se dezvoltă încă din etapa intrauterină.
Datele arată, însă, că și genetica joacă un rol important aici. Au fost făcute analize, încă de acum 40 de ani, și s-a descoperit că ar exista o genă care ar determina care mână va fi folosită mai intens sau dacă persoana respectivă va fi ambidextră.
Ulterior studiile au arătat un fapt interesant și anume că la nivelul genomului aproape toate trăsăturile umane sunt influenţate nu de o singură variantă genetică, ci de multe sute sau chiar mii de variante.
În anul 2009, oamenii de știință au realizat cel mai amplu studiu pentru a vedea câte variante de gene determină ce fel de mână va folosi o persoană mai des, adică este stângaci, dreptaci sau ambidextru. Datele cercetătorilor au arătat că există 41 de regiuni ale genomului asociate cu stângăcia şi 7 regiuni asociate cu ambidexteritatea.
Situația se complică destul de mult, fiindcă multe dintre regiunile genomului asociate cu stângăcia conţineau gene care codifică proteinele microtubulilor. Potrivit cercetătorilor, aceste proteine ajută la dezvoltarea organismului și capacitatea creierului de a se adapta la schimbările din mediu. Totodată, s-a putut observa că ambidexteritatea este mai complicată decât se credea.
În concluzie, cercetatorii au stabilit că genele umane determină multe dintre trăsăturile unei persoane, printre care și abilitatea de a fi stângaci, dreptaci sau ambidextru. Trebuie specificat că această capacitate este stabilită de un număr mare de gene, fiecare cu un efect redus, și nu de o singură genă.
Foto: Pexels.com