Ce domnitor român s-a căsătorit cu mătușa lui?

30.06.2023
Ce domnitor român s-a căsătorit cu mătușa lui?

De-a lungul timpului, România a avut tot felul de conducători, unii mai buni alții mai răi, însă toți și-au lăsat amprenta pe istoria acestei țări. În timpul Principatelor Române, domniile au fost pline de evenimente, iar liderii noștri au avut o viață destul de aventuroasă. De exemplu, Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei, a avut patru soții, iar una dintre ele i-a fost și mătușă.

Domnia lui Alexandru cel Bun

Alexandru cel Bun s-a aflat la conducerea Moldovei între anii 1400 și 1432. Domnia lui a fost una fructuoasă, realizând mai multe reforme politice și administrative. Lucrurile s-au schimbat și în sectorul bisericesc, societatea ajungând să aibă o organizare politică impecabilă pentru acele vremuri.

În timpul lui Alexandru cel Bun a fost încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408. Totodată, Mitropolia Moldovei a fost recunoscută de către Patriarhia de la Constantinopol. Fire credincioasă, domnitorul a facilitat, în 1402, aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava.

Dacă în plan profesional lucrurile au stat bine, în plan personal domnitorul a avut o viață tumultuoasă.

Mătușa domnitorului i-a devenit soție

Potrivit datelor istorice, Alexandru a fost căsătorit de patru ori. Prima soţie s-a numit Margareta și a fost fiica palatinului Ștefan din Losontz. Aceasta a fost o fire evlavioasă și a ctitorit biserica catolică din Baia, unde de altfel a și fost înmormântată.

Domnitorul nu a suferit foarte mult după pierderea soției și s-a căsătorit cu Neacșa. Ea a fost cunoscută de autorii străini drept Ana. Din păcate, femeia a decedat brusc, la puțin timp după cununie.

Voievodul nu a stat mult timp văduv și a luat-o de soție pe Ringala. Aceasta era sora lui Vytaudas şi cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello, rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Trebuie precizat că femeia era înrudită și cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soţia lui Roman I şi mama lui Alexandru cel Bun. Practic, era mătușa lui.

Datele istorice consemnează faptul că Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, înainte de Alexandru, însă a rămas văduvă. În mod surprinzător, voievodul Moldovei a divorţat după 10 ani, pe motiv că femeia îl presa să se convertească la catolicism. Nu a trecut foarte mult timp după separarea de Ringala, iar domnitorul s-a căsătorit cu Marina. Aceasta provenea dintr-o familie boierească din Moldova şi i-a dăruit patru fii.

Alexandru cel Bun a decedat în data de 1 ianuarie 1432. Nu se știe nici până în prezent ce vârstă avea.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot