Ce este adjectivul? Acest lucru se întreabă mulți dintre elevii de gimnaziu și chiar părinții care trebuie să le explice acest lucru celor mici. Iar internetul poate fi adeseori (!) o sursă decentă de informare.
Conform definiției, adjectivul este o parte de vorbire flexibilă, care arată însușirea unui obiect, însoțește și determină un substantiv. Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. (Exemplu: Fată frumoasă, fete frumoase etc).
Ce este substantivul? Exemple de substantive
De obicei, locul adjectivului este după substantivul pe care îl însoțește, dar poate sta și înaintea acestuia (Exemplu: frumoasa fată). Poziționarea adjectivului înaintea substantivului determinat este întâlnită mai ales în operele literare, atunci când poetul sau prozatorul urmărește accentuarea însușirilor unui anumit obiect (Exemplu: dulce grai).
După structură
simple: bun, verde, tânăr, gras, frumos, slab;
compuse: binevoitor, neînfricat, neatent;
locuțiuni: dus cu pluta, cu scaun la cap, de gașcă;
propriu-zise: mic, roșu, cinstit, bun, onest;
participiale: învățat, crezut, ales, citit, scris;
gerunziale: gene căzânde; picioare tremurânde; steaguri fluturânde; ochi lăcrimânzi;
pronominale:
posesive: fiul meu
demonstrative: acel băiat
nehotărâte: toți copiii
negative: niciun băiat
interogative: care băiat?
relative: știu care băiat
de întărire: fata însăși
Adjectivele pot avea trei grade de comparație: pozitiv (frumos), comparativ (de superioritate – mai frumos, de egalitate – la fel de frumos, de inferioritate – mai puțin frumos), superlativ (relativ de superioritate – cel mai frumos, relativ de inferioritate – cel mai puțin frumos, absolut – foarte frumos).
Gradul pozitiv: se spune că un adjectiv se află în gradul pozitiv atunci când nu există comparație (înalt, scund, mare, mic, rece – muntele este înalt, copilul este scund, sacoșa este mare, paharul este mic, cafeaua este rece). La gradul pozitiv, adjectivele pot avea alături articolele cel, cea, cei, cele (copilul cel scund, sacoșa cea mare).
Gradul comparativ: Se spune că un adjectiv se află în grad comparativ atunci când este folosit pentru a compara două substantive/pronume.
Păpușa Ioanei este mai mare decât păpușa Mariei.
Compunerea lui George este mai lungă decât compunerea lui Mihai.
Gradul comparativ poate avea trei trepte ale însușirii și se formează cu ajutorul unor adverbe sau locuțiuni adverbiale: gradul comparativ de superioritate (mai mare), de egalitate (la fel de mare, tot atât de mare), de inferioritate (mai puțin mare). Termenele de comparație sunt legate prin adverbele decât, ca sau prin locuțiuni prepoziționale față de, în comparație cu.
Gradul superlativ: un adjectiv se află în grad superlativ atunci când este folosit pentru a compara mai mult de două substantive la gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut. Folosim articolul „cel” înainte de gradele superlative.
Gradul superlativ poate fi relativ de superioritate (cel mai mare) sau relativ de inferioritate (cel mai mic). De asemenea, acesta poate fi superlativ absolut și arată cel mai înalt grad al însușirii.
În limba română există o serie de adjective ce nu pot fi comparate, cum ar fi complet, întreg, etern, viu, mort, rotund, unic, strămoșesc, perfect, gigant, colosal, veșnic. De asemenea, cele care provin din limba latină care aveau deja forme de superlativ sau comparativ. De exemplu: suprem, superior, inferior, optim, major, minor, interior, exterior, posterior, minim.
În concluzie, este incorectă sintagma „Colegul tău este are o pregătire mai superioară decât o ai tu”.
Adjectivul poate avea în propoziție următoarele funcțiile sintactice: funcția de atribut adjectival, funcția de nume predicativ, complement circumstanțial de timp, complement indirect sau complement circumstanțial de cauză.
