Mănăstirea Voroneț este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Aceasta este considerată „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi”.
Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Biserica este considerată una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Mănăstirea Voroneț a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acele timpuri.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004. De asemenea, lăcașul de cult este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Pictura interioară a mânăstirii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos se poate vedea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).
Pictura exterioară este din timpul domniei lui Petru Rareș, fiind realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul.
Mănăstirea Voronețului este cunoscută în special pentru culoarea sa, „Albastrul de Voroneț”. Istoricii sunt plăcut surprinși de rezistenţa acestei culori în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni.
Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var).
O ipoteză la care s-a ajuns după studierea unor documente vechi, care precizau că meşterii erau plătiţi inclusiv în butoaie de ţuică, sugerează că băutura s-ar fi aflat în compoziţia culorilor. Iar diferite studii de laborator au confirmat urme de ţuică în tencuiala bisericilor. Mai departe, cercetătorii au descoperit că la baza albastrului de Voroneţ stă o piatră albastră numită azurit, extrasă din mine aflate în China, Franţa sau Africa.
Chiar dacă rețeta culori nu mai este cunoscută de nimeni, tehnica folosită este bine știută. Meșterii au început lucrul la pictură atunci când pereții bisericii nu se uscaseră încă, alegând exact momentul optim când vopselurile vor fi fuzionat cel mai bine cu tencuiala.
Cert este că, deși și alte mânăstiri din Nordul Moldovei au beneficiat de acest albastru superb, el este cu adevărat viu doar la Voroneț.
Imagine de gavia26210 de la Pixabay
