Ce este capitalismul și cum se diferențiază de comunism?

de: Sorin Florea
05 10. 2022
capitalismul
Ce este capitalismul si cum se diferentiaza de comunism?

Capitalismul se caracterizează ca un sistem economic, unde o persoană are posibilitatea de a deține proprietate privată și de a avea libertate economică. Caracteristicile sale principale sunt: o piață competitivă unde există un sistem de prețuri, proprietatea privată reprezintă centrul de acțiune, precum și acumularea de capital.

În capitalism, marfa reprezintă obiectul de schimb, iar oamenii ajung să fie considerați bunuri de schimb și pot fi tranzacționați. Cu alte cuvinte, forța de muncă umană poate fi negociată, iar factorii de producție pot decide salariile angajaților. Totul este decis în funcție de sectorul financiar și concurența de pe piață.

Capitalismul poate avea trei variante: laissez-faire sau capitalismul pieței libere, capitalism social și capitalismul de stat. Diferența între cele trei ține de libertatea în comerț, cum este definită proprietatea publică și care este gradul de liberalizare al prețurilor. Cele mai multe țări capitaliste au economii mixte, existând o libertate a antreprenorilor pe piața economică, dar și un protecționism al statului. Cu alte cuvinte, politicul stabilește cât de mare este libertatea economică, în funcție de planurile naționale de dezvoltare ale țării.

Capitalismul oferă atât avantaje cât și dezavantaje. Suporterii susțin că datorită competiției oferă produse mai bune, creează o puternică creștere economică, oferă productivitate și prosperitate societății, fiind și cel mai eficient sistem de alocare a resurselor. Capitalismul a fost criticat pentru stabilirea puterii în mâinile unei minorități, clasa capitalistă, care este susținută prin exploatarea unei clase muncitoare majoritară, pentru prioritizarea profitului peste binele social, resursele naturale și mediu, potrivit Wikipedia.org. Cu alte cuvinte, există clar o inegalitate economică între clasele sociale.

Diferențele dintre comunism și capitalism

Trebuie precizat de la bun început că există diferențe clare între capitalism și comunism. Cele două concepții au ideologii politice și economice proprii. În rândurile de mai jos vă prezentăm câteva dintre cele mai importante diferențe dintre capitalism și comunism:

  • În capitalism intervenția statului în economia de piață este redusă, în timp ce în comunism statul decide totul, schimb de mărfuri, prețuri etc.
  • Nu există competitivitate în comunism, spre deosebire de capitalism unde antreprenorul este foarte atent la deciziile luate de competitorul său.
  • Definirea proprietății private este diferită între capitalism și comunism. Cu toate că există proprietate privată în comunism, statul poate interveni oricând și deposeda o persoană de ea.
  • Capitalismul este un sistem economic în care comerțul și industria economiei sunt deținute și controlate de persoane private, pentru a obține profit. Comunismul se referă la sistemul social în care comerțul și industria țării sunt controlate de comunitate, iar ponderea fiecărui individ depinde de capacitatea și nevoile sale, potrivit invatatiafaceri.ro.

Foto: slideplayer.com