Ce este Dexametazona și la ce folosește?

de: Ana-Maria
20 09. 2021
Dezametazona

Dexametazona este un medicament glucocorticoid din clasa corticosteroizilor, care are efecte asemănătoare hormonilor naturali produși în organism de către glandele adrenale situate deasupra rinichilor.

Se administrează numai pe bază de prescripție medicală și se poate recomanda atât adulților, cât și copiilor într-o gamă mare de afecțiuni.

La ce folosește Dexametazona?

Dexametazona a fost sintetizată pentru prima dată în 1957 de către medicul american Philip Showalter Hench, iar patru ani mai târziu a fost aprobată pentru uz medical.

A fost inclusă pe lista medicamentelor esențiale de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În anul 2017 a fost al 321-lea medicament cel mai frecvent prescris în SUA cu peste un milion de rețete.

Acest medicament se găsește atât sub formă de pastile, cât și ca soluție injectabilă. Este folosit pentru tratarea problemelor reumatice, a mai multor boli de piele, alergii severe, astm, boli pulmonare obstructive cronice (bronșita cronică sau emfizemul), dureri oculare ivite după o intervenție chirurgicală și, împreună cu antibiotice, a tuberculozei.

Când se recomandă Dexametazona?

Dexametazona este recomandată pentru tratarea mai multor afecțiuni, cum ar fi:

• Boli dermatologice severe;
• Alergii severe (exacerbare severă a astmului, anafilaxie);
• Crup (laringotraheobronșită);
• Boli autoimune (lupus eritematos sitemic sau poliartrita reumatoidă);
• Profilaxia și tratamentul vărsăturilor induse de citostatice;
• Tratamentul paleativ în cancere în fază terminală.

Cum se folosește Dexametazona pentru tratarea COVID-19?

Potrivit Verywell Health, în afara afecțiunilor la care am făcut referire anterior, Dexametazona mai este folosită sub supraveghere medicală pentru tratara cazurilelor severe și critice de COVID-19. Este cazul pacienților care sunt internați în spital și necesită oxigenoterapie sau ventilație mecanică.

Facem precizarea că Dexametazona nu este recomandată în cazurile ușoare de COVID-19. De asemenea, acest medicament nu previne infecția cu SARS-CoV-2 și nici nu împiedică simptomele ușoare să nu progreseze către o formă mai gravă.

Care sunt contraindicațiile tratamentului cu Dexametazonă?

Asemenea altor medicamente, și Dexametazona prezintă contraindicații în cazul pacienților care:

• Sunt alergici la Dexametazonă;
• Au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu zona zoster, varicelă sau rujeolă;
• Au o infecție sau o rană nevindecată;
• Au probleme cu ficatul sau cu rinichii;
• Au avut tulburări mentale;
• Au avut tuberculoză (TBC);
• Au tensiunea arterială mare (hipertensiune arterială), insuficiență cardiacă sau dacă recent au suferit un infarct miocardic acut;
• Au diabet;
• Au epilepsie;
• Au glaucom;
• Au hipotiroidie;
• Au osteoporoză (n.n. – oase fragile);
• Au ulcer gastric;
• Au Miastenia gravis (n.n. – afecțiune autoimună rară, care provoacă oboseală musculară);
• Au fost vaccinați recent sau urmează să se vaccineze;
• Sunt însărcinate sau alăptează sau intenționează ră rămână însărcinate.

Efecte secundare ale Dexametazonei

Nu se știe cu exactitate incidența efectelor adverse ale Dexametazonei, motiv pentru care s-au făcut estimări pe baza efectelor adverse ale corticosteroizilor înrudiți și a documentației disponibile.

Reacții adverse comune ale Dexametazonei sunt:
• Acnee;
• Insomnie;
• Vertij;
• Apetit crescut;
• Creștere în greutate;
• Afectarea vindecării pielii;
• Depresie;
• Hipertensiune;
• Risc crescut de infecție;
• Creșterea presiunii intraoculare;
• Vărsături;
• Dispepsie;
• Confuzie;
• Amnezie;
• Iritabilitate, etc.

Foto: Verywell Health și Wikipedia.org