Ce este El Dorado? Unde se află El Dorado?

26.06.2020
Ce este El Dorado? Unde se află El Dorado?

Cine nu a auzit despre faimosul ținut El Dorado?  Se poate spune cu certitudine că, El Dorado a fost un ținut imaginar din America, pe care cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și în pietre prețioase. Oamenii dornici să se îmbogățească rapid erau atrași de ideea că există un loc unde bogățiile sunt la liber, până și străzile sunt pavate cu aur. Potrivit informațiilor din acea perioadă, se credea că zona s-ar situa undeva în Pădurea Amazonului între Ecuador, Peru, Columbia, Venezuela, Guyana, Bolivia sau Brazilia. Multe persoane au încercat să găsească orașul, însă au murit pe traseu din cauza condițiilor vitrege pe care le-au întâlnit prin junglă.

Ce este El Dorado?

Legenda ținutului plin cu bogății a apărut în 1530 prin munții Anzi, unde astăzi se află Columbia. Conquistadorul Gonzalo Jiménez de Quesada a împrăștiat acest mit, când a descoperit pentru prima dată tribul Muiscas. Întors în civilizație, acesta a povestit despre ritualurile acestora și a amestecat cu zvonuri care au dus la apariția legendei lui „El Dorado”, „Bărbatul Aurit”, „Indianul Aurit” sau „Regele Aurit”. De-a lungul timpului au fost numeroase expediții pentru găsirea acestui oraș, toate soldate cu eșec.

Cum a apărut „Indianul Aurit”?

Unul dintre lucrurile care au dat naștere legendei ținutului „El Dorado” este faimoasa plută a civilizației Muiscas. Aceasta era folosită în cadrul ceremoniilor religioase. Povestea spune că liderul tribului sau căpetenia acestuia era un preot, poleit din cap până în picioare cu aur. Această descriere poate fi găsită în cronica „El Carnero” semnată de către Juan Rodríguez Freyle.

În timpul ceremoniei din lagună au construit o plută din papură pe care au încărcat-o cu lucrurile cele mai de soi pe care le aveau […] În tot acest timp, laguna era înconjurată de jur-împrejur de barbați și femei împodobiți cu pene și bijuterii din aur […] Apoi l-au dezbrăcat pe viitorul conducător și l-au uns cu o pastă lipicioasă peste care au suflat aur, astfel încât să-i fie acoperit întregul corp. După ce era urcat în plută i s-a pus la picioare o grămadă de aur și smaralde. Au urcat de asemenea cu el pe plută patru vasali care erau complet dezbrăcați, purtând o mare varietate de pene dar mai ales ieșeau în evidență prin multitudinea de bijuterii din aur: coroane, brățări sau cercei […] Ajunși în mijlocul lagunei, indianul aurit a dat ofrandă zeilor tot aurul și toate smaraldele care erau așezate la picioarele lui, gestu-i fiind apoi imitat de ceilalți bărbați care-l acompaniau. După acest moment începeau muzica și dansul. Cu această ceremonie noul conducător era acceptat și recunoscut drept rege, povestește în cronică Juan Rodríguez Freyle.

În acea zonă existau și alte populații care practicau astfel de ritualuri, iar obiectele din aur găsite au fost expuse la „Muzeul Aurului” din Bogota. În concluzie, orașul El Dorado nu este decât o legendă și evidențiază dorința și visul omului de a se îmbogăți peste noapte.

Faimoasa plută a civilizaţiei Muiscas. Aceasta era folosită în cadrul ceremoniilor religioase

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot