Ce este fascismul?

de: Bogdan Andu
27 09. 2022
fascismul

Secolul al XX-lea pentru Europa a fost unul atipic. Este perioada când au avut loc cele mai sângeroase războaie și cele mai crunte crime împotriva omenirii. Ideile nebunești ale anumitor lideri au dus la moartea a milioane de oameni. Consecințele economice, politice și sociale se pot observa chiar și în prezent. Cele mai importante ideologii ale secolului trecut au fost comunismul, nazismul sau fascismul. Ultima dintre acestea este cea mai puțin dezbătută. Ce este fascismul și de ce este o ideologie periculoasă?

Ce este o ideologie politică?

Secolul extremelor, așa cum a rămas în memoria colectivă a europenilor, a fost o perioadă în care o lume a totalitarismului, războaielor mondiale și a genocidelor s-a combinat cu perioada progresului științific, a emancipării femeilor sau a consolidării democrațiilor clasice. Statele diferă între ele după regimul politic ales. Există regimuri politice democrate, autoritare și totalitare. Acestea sunt construite pe baza unor idei politice, ce poartă numele de ideologii.

Ce este o ideologie politică?

O ideologie politică este un ansamblu de idei, convingeri deținute de o singură persoană sau de către un grup aflat la conducere, despre cum ar trebui să funcționeze aparatul de stat.

Regimurile politice autoritare din Europa secolului al XX-lea se pot caracteriza astfel:

  • promovarea cultului personalității;
  • nerespectarea drepturilor cetățenilor;
  • lichidarea oricărei forme de opoziție;
  • cenzura presei;
  • existența unui singur partid politic;
  • controlul absolut al unei persoane asupra aparatului de stat.

Cei mai temuți dictatori ai acestui secol au fost: Francisco Franco (Spania), Adolf Hitler (Germania nazistă), Vladimir Lenin (Rusia), Joseph Stalin (Rusia) și Benito Mussolini (Italia). Fiecare dintre aceștia au condus printr-o mână de fier, provocând teamă, războaie și chiar admirație printre fanatici. Dintre aceștia, doar Adolf Hitler și Benito Mussolini au sfârșit într-un mod crunt.

Cine este Benito Mussolini și de ce a promovat fascismul?

Benito Amilcare Andrea Mussolini a fost conducătorul fascist al Italiei în perioada. Membru marcant al Partidului Socialist din peninsulă, acesta și-a creat propria ideologie, denumită Fascism, utilizând propaganda și împrăștiind teroare. Folosindu-se de carisma sa, controlul absolut al mediei și intimidarea rivalilor politici, acesta a făcut din Italia o țintă absolută în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ca ideologie de stat, fascismul se încadrează în extrema dreaptă a politicii. Mișcarea a apărut prin vocea lui Mussolini la finalul Primul Război Mondial, într-o perioadă de criză economică profundă. Susținut de către clasa muncitoare și chiar de burghezi, acesta a reușit să-și promoveze rapid ideile cuprinse în Partidul Național Fascist.

Politica externă a fost una agresivă și expansionistă, cucerind Albania în 1939. În 1940 declară război Marii Britanii și Franței. Marea lui idee era să creeze din bazinul Mediteranei un teritoriu italian.

Domnia lui Mussolini a dus la uciderea a cel puțin 2.000 de oponenți politici și peste 20.000 de civili. Acesta a murit împușcat în anul 1945, iar trupul lui a fost spânzurat în Piața Loreto din Milano.

Foto: Depositphotos.com