Ce este fusul orar? Câte fusuri orare sunt în Europa?

de: Sorin Florea
06 10. 2022
ceas
Ce este fusul orar? Cate fusuri orare sunt in Europa?

Fusul orar este un termen care se referă la ora locală a unei zone sau a unei țări. Această ora locală este stabilită în funcție de timpul universal coordonat (UTC). În prezent, măsurătorile sunt realizate pe baza timpului atomic, cu mici corelații care țin de rotația Pământului.

Fusul orar, ce este și la ce folosește?

Timpul universal coordonat are la origine timpul civil, fiind calculat de observatorul astronomic din Greenwich, Londra. Ora UTC se schimbă cu 1 oră înainte și înapoi, corespunzând unei diferențe de 1 oră în timpul solar mediu pentru fiecare 15 grade la est sau la vest de meridianul principal (0 ° longitudine) din Greenwich. Decalajul este exprimat fie ca UTC- sau UTC + și numărul de ore și minute.

Așadar, timpul civil a fost calculat în așa fel încât ora 12:00 să coincidă cu momentul în care Soarele se află în punctul cel mai înalt de pe cer. Amiază astronomică nu este aceeași în toate punctele de pe Terra, astfel că timpul civil este egal pentru toate locațiile de pe același meridian. Dacă nu s-ar fi luat această decizie, fiecare localitate ar fi avut propria oră și ar fi fost un adevărat haos.

Harta fusurilor orare

În felul acesta s-a ajuns la fusuri orare, pentru a evita că fiecare punct de pe Pământ să aibă propria oră. Drept urmare, fiecare fus orar a fost asociat unui meridian. Teoretic ar trebui să există 24 de fusuri orare în lume, însă frontierele reale de pe harta fusului orar au fost trasate pentru a se potrivi atât cu frontierele interne, cât și cu cele internaționale și rareori se potrivesc exact cu longitudinile de 15 grade.

Totodată, Linia internațională de date (IDL), creează alte 3 fusuri orare și, drept urmare, mai multe dintre acestea sunt la doar 30 și 45 de minute distanță unele de altele. Acest lucru face ca numărul total de fusuri orare din întreaga lume să fie mult mai mare.

Potrivit Wikipedia.org, timpul legal al fiecărui fus orar este specificat relativ la UTC. De exemplu, pentru fusul orar cuprins între 22°30‘ și 37°30‘ longitudine estică, adică pentru fusul având ca meridian central meridianul de 30° longitudine estică, timpul legal este egal cu UTC+2h. Asta înseamnă că, de exemplu, dacă UTC este 15 octombrie ora 14:32, fusul orar UTC+2 are ca timp legal 15 octombrie ora 16:32. În același moment, fusul orar UTC+10h are ca timp legal 16 octombrie ora 00:32. Dacă UTC este 15 octombrie ora 07:12, fusul orar UTC+2h are timpul legal 15 octombrie ora 09:12, iar fusul orar UTC-11h are timpul legal 14 octombrie ora 20:12.

Câte fusuri orare sunt în Europa?

Trebuie precizat că în unele țări, în special în zona temperată, timpul legal este mai mare cu o oră decât timpul fusului orar în care este încadrată zona respectivă. De exemplu, în România pe timp de iarnă ora legală este egală cu UTC+2 h, iar pe timpul verii este UTC+3 h.

Iată fusurile orare din Europa:

  • Ora Europei Occidentale (UTC+0)
  • Ora de vară a Europei Occidentale (UTC+1)
  • Ora Europei Centrale (UTC+1)
  • Ora de vară a Europei Centrale (UTC+2)
  • Ora Europei de Est (UTC+2)
  • Ora de vară a Europei de Est (UTC+3)
  • Ora Kaliningradului (UTC+2)
  • Ora Moscovei / Ora Turciei (UTC+3).

Așadar, fiecare fus orar este strâns legat de un meridian, iar în Europa așa cum se poate vedea sunt mai multe fusuri orare.

Foto: Pexles.com