Ce este Miss Univers? De ce se numește astfel? Cum arăta prima Miss Univers din istorie?

31.10.2022
Ce este Miss Univers? De ce se numește astfel? Cum arăta prima Miss Univers din istorie?

Femeile sunt cunoscute ca fiind frumoase, inteligente și puternice. Unele dintre ele au ridicat imperii în diferite industrii, iar altele împing de la spate familiile din care fac parte. Este clar, fără ele, lumea s-ar destrăma. Pentru a elogia spiritul feminin, au fost fondate mai multe concursuri de frumusețe. Ce este Miss Univers, de ce se numește astfel?

Ce este Miss Univers?

Miss

Fiecare țară are propriul mod de a recunoaște frumusețea femeilor. Au fost create evenimente regionale și naționale, în care cele mai deosebite doamne concurează pentru titlul de Miss. Ulterior, au luat naștere concursurile continentale, iar în ultimă fază au apărut cele mondiale. Aici vorbim despre titlul de Miss Univers, cel mai râvnit premiu de către femei.

Acesta a prins viață în 1952 și a fost ținut aproape în fiecare an de atunci. Pentru a participa la Miss Univers, fiecare țară are nevoie de o companie sau persoană privată să achiziționeze drepturile competiției prin franciză. Din cauza acestei reguli, numărul de participante se modifică de la an la an. Cu toate acestea, de la începutul anilor ’90, peste 70 de țări și-au trimis pretendentele.

Conform ideologiei concursului, femeile care aspiră să devină câștigătoare trebuie să dea dovadă de inteligență, educație și să aibă o cultură generală vastă. În timpul concursului sunt puse mai multe întrebări generale. În majoritatea cazurilor, o candidată a pierdut dacă nu a răspuns adecvat în timpul rundei de întrebări. Pe lângă aceasta, în cadrul show-ului mai există un concurs de costum de baie și unul cu rochii de seară. Câștigătoarea este aleasă prin vot.

Cu toate că are loc doar în cadrul planetei noastre, concursul este denumit Miss Univers. Acesta a fost fondat pentru a întrece alt concurs celebru, Miss Word.

Cum arată prima Miss Universe?

Miss

Anul 1952 a însemnat o perioadă de mândrie pentru poporul finlandez. Asta deoarece, Armi Helena Kuusela a câștigat primul premiu de Miss Univers. Dintr-un total de 30 de concurente, Kuusela a cucerit coronița la vârsta de 17 ani. Conform datelor, cântărea doar 49 kg și avea 1.65 metri înălțime.

Printre numeroasele premii, ea a primit o mașină nouă și un contract de film cu Studiourile Universal. Totodată, a devenit ambasador al bunăvoinței pentru organizația Miss Univers.

Ce țară a oferit cele mai multe câștigătoare?

Cele mai competitive țări sunt Statele Unite ale Americii și Venezuela. Acestea au oferit cele mai multe câștigătoare, aflându-se aproape la egalitate.

  1. SUA – 8 Miss Univers. Primul premiu acordat în 1956, ultimul în 2012;
  2. Venezuela – 7 Miss Univers. Primul premiu acordat în 1979, ultimul în 2013;
  3. Puerto Rico – 5 Miss Univers.
  4. Filipine – 4 Miss Univers.

De la apariția concursului, România din păcate nu a câștigat niciun trofeu.

La începutul lunii octombrie 2022, Chakrapong Chakrajutathib a cumpărat Organizația Miss Univers pentru suma de 20 milioane de dolari. Aceasta a declarat achiziția drept „o completare puternică, strategică pentru portofoliul nostru”.
Conform spuselor sale, cumpărarea drepturilor pentru concurs o vor ajuta pentru a-și promova produsele de consum, dintre care băuturi sau suplimente alimentare.

Foto: Depositphotos.com & Seura.fi

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot