Ce este NATO? Care sunt țările care fac parte din Alianță?

18.08.2020
Ce este NATO? Care sunt țările care fac parte din Alianță?

NATO reprezintă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (North Atlantic Treaty Organization). Organizația a fost formată în anul 1949 pentru a asigura securitatea colectivă împotriva amenințării reprezentate, în primul rând, de Uniunea Sovietică.

Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, tot în Belgia. Limbile oficiale sunt engleza și franceza (Organisation du traité de l’Atlantique nord – OTAN).

Care sunt statele NATO?

Membrii inițiali (1949) au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite. Deși regimul din Uniunea Sovietică a căzut de mult timp, nevoia de supremație mondială dintre Rusia și SUA a continuat să facă din lume un loc periculos. Astăzi, 30 de țări sunt membre ale alianței.

Alte state membre sunt: Grecia și Turcia (anul 1952), Germania (1955), Spania (1982), Cehia,Ungaria, Polonia (1999), Bulgaria, Estonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia (2004), Albania și Croația (2009) și Muntenegru (2017).

Cel mai tânăr membru NATO este Republica Macedoniei de Nord, care a aderat la Alianță pe data de 27 martie 2020.

Unul dintre principiile fondatoare ale NATO este articolul 5 din statutul său, care prevede că un atac armat asupra unei națiuni membre ar fi considerat un atac asupra tuturor. Alianța a invocat articolul 5 pentru prima dată în istoria sa în urma atacurilor din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene de la World Trade Center.

Extinderea NATO

Calitatea de membru NATO este deschisă „oricărui alt stat european în măsură să continue principiile prezentului tratat și să contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord.”

De asemenea, NATO are ceea ce se numește Planul de acțiune pentru aderare. Acesta ajută membrii aspiranți să se pregătească pentru aderare și să îndeplinească cerințele cheie, oferind sfaturi practice și asistență direcționată.

 

Cele mai importante evenimente

1949 – Semnarea Tratatului de la Washington, 4 aprilie
1989 – Căderea Zidului Berlinului
1991 – NATO dezvoltă parteneriate cu foștii adversari după destrămarea Uniunii Sovietice
1995 – NATO se angajează în prima sa operațiune majoră de gestionare a crizei din Bosnia si Herțegovina
2001 – Atacuri teroriste pe scară largă în New York și Washington D.C. NATO invocă articolul 5 pentru prima dată și adoptă o abordare mai largă a securității
2003 – NATO preia comanda Forței Internaționale de Asistență de Securitate – ISAF – în Afganistan
2010 – NATO adoptă conceptul strategic din 2010 „Angajament activ, apărare modernă”

România – membru NATO din 2004

În anul 2002 a avut loc Summit-ul NATO de la Praga. Alianța Nord-Atlantică a lansat invitaţii de aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.

Doi ani mai târziu, pe 29 martie, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO a avut loc pe 2 aprilie 2004. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Sursa: NATO

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Războiul din Ucraina generează frică, îngrijorare și durere pe „Bătrânul Continent”. De 1.000 de zile, de la momentul în care Rusia a invadat Ucraina, Vladimir Putin a încercat să-și... citește tot