Ce este o furtună solară? Cum poate afecta viața pe Pământ?

20.01.2021
Ce este o furtună solară? Cum poate afecta viața pe Pământ?

Soarele este o stea în jurul căruia gravitează toate planetele din sistemul nostru solar. Pământul este influențat de căldură și lumina emanată de acesta și adeseori are de suferit atunci când are loc o explozie sau furtună solară. Astfel de fenomene pot afecta întregul mers al omenirii.

Cum poate afecta o explozie solară Pământul?

O explozie solară mai este denumită și o explozie electromagnetică. Astfel de fenomene pot afecta câmpul magnetic al Pământului, în funcție de intensitatea avută, și drept urmare radiațiile pot pătrunde în atmosferă.

Având în vedere la cum este dezvoltată societatea, în prezent, specialiștii în fizică susțin că un astfel de fenomen ar avea consecințe mult mai grave, decât în trecut, fiind distruse toate tehnologiile pe care ne bazăm de la sateliţi până la reţelele electrice.

De ce apar exploziile solare?

Astronomii au analizat spațiul de sute de ani. Aceștia au fost pasionați de Soarele din sistemul nostru solar și l-au studiat îndelung. Astfel, s-a ajuns la concluzia că o dată la aproximativ 100 de ani are loc câte o explozie solară importantă, care poate influența viața pe planetă.

Soarele are o masă de hidrogen electrificat. Odată cu trecerea timpului  acest fluid se mişcă, iar energia se acumulează în câmpul său magnetic. Ulterior, această imensă energie strânsă este eliberată în spațiu prin acele explozii solare. Fenomenul mai este cunoscut și sub denumirea de ejecţii de masă coronară. Trebuie specificat că exploziile solare pot duce la întreruperea comunicaţiilor prin unde radio de pe Pământ, însă furtunile solare sunt mult mai periculoase.

Potrivit oamenilor de știință, o furtună solară deţine energia de 100.000 de ori mai mare decât întregul arsenal nuclear al lumii. Dacă un asemenea fenomen s-ar îndrepta către Pământ efectele ar fi dezastroase, chiar dacă distanța de la Soare până la Terra este foarte mare. Câmpul magnetic al Pământului s-ar deforma și o cantitate imensă de radiații ar pătrunde în atmosferă. Când radiațiile lovesc atmosfera superioară, o încălzesc şi provoacă apariţia unor lumini ce sunt cunoscute şi ca luminile nordice sau sudice.

Așa arată luminile nordice

Potrivit datelor istorice, cea mai puternică furtună solară care a lovit Pământul a avut loc în anul 1859 și a fost denumită „Evenimentul Carrington”. Furtuna a dus la apariţia scânteilor în sistemele de telegraf, iar luminile nordice au putut fi observate chiar şi din Bahamas.

Ce s-ar întâmpla cu Pământul dacă Soarele ar dispărea?

Potrivit oamenilor de știință, viața de pe Pământ ar dispărea treptat dacă Soarele nu ar mai exista. În primele 8 minute nu am observa vreo diferență, fiindcă distanța de la Soare la Pământ durează exact această perioadă de timp. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă cu Soarele acum va fi vizibil pe Terra după 8 minute.

Forța gravitațională a acestui corp ceresc asupra planetelor din jurul ei va dispărea, de asemenea, după 8 minute. Viața pe Pământ ar dispărea treptat, fotosinteza nu ar mai avea loc, cu toate că unii copaci sunt capabili să trăiască decenii fără lumină. Temperatura va scădea drastic, iar apele oceanelor ar îngheța. Atmosfera va fi distrusă, iar radiațiile cosmice vor pătrunde fără probleme până la nivelul solului. Drept urmare, Terra ar deveni o planetă inhabitabilă.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot