Ce este postul intermitent?
Foarte multe persoane care au probleme cu greutatea încearcă să slăbească prin diferite metode și diete. Cei mai mulți își doresc să scape de kilogramele în plus cât mai repede pentru a avea un aspect fizic cât mai plăcut și nu țin cont întotdeauna de sfatul medicilor, care recomandă ca pierderea în greutate să se facă în mod controlat.
Ce este postul intermitent?
În prezent, tot mai mulți oameni care vor să slăbească rapid folosesc postul intermitent. Acesta nu este o dietă specială și presupune ca mesele din timpul zilei să fie luate într-un interval de timp cât mai scurt. Cu alte cuvinte, postul intermitent presupune ca între ultima masă a unei zile și prima masă din ziua următoare să existe 16 ore diferență. În această perioadă nu se mai consumă nimic.
Ba mai mult, există cazuri în care intervalul de timp în care nu se mănâncă ajunge și la 20 de ore. În schimb, în acele ore în care se poate lua masa se poate consuma orice, nefiind nicio restricție. Această dietă este una agresivă pentru organismul uman și poate avea efecte negative pe termen lung.
Alimentația cu restricții de timp este folosită ca un instrument de pierdere în greutate, dar nu este cea mai bună metodă de slăbire. Reducerea caloriilor este importantă, însă nu trebuie comprimată perioada de timp în care mănânci, a afirmat Rachel Clarkson, fondatoarea firmei de consultanță The DNA Dietitian, potrivit bbc.com.
Care sunt riscurile postului intermitent?
Specialiștii în sănătate au analizat riscurile postului intermitent și au descoperit mai multe efecte negative. În primul rând, după ce se renunță la această dietă, persoana în cauză se va îngrășa la loc. După aceea, există un risc crescut de deces pentru oamenii cu vârsta peste 40 de ani.
Cu alte cuvinte, persoanele care mănâncă chiar și trei mese pe zi, într-un interval de doar 4 ore, riscă să dezvolte boli cardiovasculare, fiindcă în restul timpului până a doua zi nu mai consumă nimic.
Într-o perioadă în care postul intermitent este promovat pe scară largă drept o soluție pentru pierderea în greutate și prevenirea unor boli, studiul nostru este important pentru segmentul mare de adulți care mănâncă mai puțin de trei mese în fiecare zi. Cercetarea a demonstrat că persoanele care mănâncă o singură masă pe zi au mai multe riscuri de a muri decât cei care au mâncat mai multe mese pe zi.
Persoanele care care sar peste micul dejun au mai multe riscuri de a dezvolta boli cardiovasculare, în timp ce persoanele care sar peste prânz sau cină își măresc riscul de deces în general, a afirmat Yangbo Sun, de la Departamentul de Medicină Preventivă al Universității din Tennessee, potrivit jandonline.org.
Foto: Pexels.com