Ce este rapelul? Ce înseamnă „rapel”? De unde vine termenul de „rapel”?
Pandemia de coronavirus a schimbat mersul omenirii. Tot ceea ce era normal până la apariția virusului a devenit acum o excepție. Statele au impus mai multe reguli de restricție pentru a stopa infectarea oamenilor. Cercetările în sănătate au dus la dezvoltarea unor vaccinuri care să lupte cu virusul ucigaș.
Unele vaccinuri se fac într-o singură doză, altele, însă, au nevoie și de cea de-a doua injecție, numită „rapel”. Trebuie specificat faptul că acest termen mai înseamnă și altceva, conform dexonline.ro.
Ce este rapelul?
Frica de vaccin a făcut ca termenul de „rapel” să fie unul dintre cele mai căutate de pe Internet. Surprinzător sau nu este faptul că acest cuvânt se mai folosește și în alte fraze, nu numai în cele legate de domeniul sănătății.
Potrivit dexonline.ro, cuvântul are următoarele definiții:
- 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice.
- 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială.
- 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă.
După ce ne căţărăm trebuie să ne dăm şi jos, acolo de unde am pornit, rapel vine din franceză şi exact asta înseamnă, să te întorci de acolo de unde ai pornit, a explicat instructorul Nicolae Badea, potrivit Mediafax.
Din punct de vedere medical, rapelul reprezintă cea de-a doua doză în cazul unui vaccin și a explicat modalitatea de funcționare a acestuia doctorul Valeria Herdea, pentru Digi24.
A două doză pe care o vom face şi care se numeşte doză de rapel, doză de amintire, doză de reintărire, este o doză care pune în funcţiune ceea ce noi numim memorie imună. Practic, rapelul întăreşte memoria imună a organismului, de aceea şi la bebeluşi facem în primul an de viaţă mai multe doze de vaccin în aşa fel încât organismul acestuia să preia informaţia, să producă anticorpi împotriva unei anumite boli, a spus dr. Valeria Herdea.
Ce este pandemia?
Pandemia este o epidemie care se extindă rapid de la o țară la alta. Termenul este folosit atunci când situația este destul de gravă, cum e cazul acum cu coronavirusul care s-a extins pe tot globul.
Organizația Mondială a Sănătății este cea care stabilește când o epidemie atinge stadiul de pandemie. Conform OMS, pandemiile sunt pornit de noi tipuri de virusuri și de agenți patogeni. În aceste cazuri, nu există vaccin, iar virusul se transmite ușor de la o persoană la alta.
Când Organizația Mondială a Sănătății declară pandemie mondială, atunci este de așteptat ca virusul să atingă comunități numeroase. De asemenea, acesta este un semnal clar pentru guverne și pentru sistemele de sănătate naționale, care trebuie să fie pregătite să trateze mai multe cazuri.
Foto: Pexels.com