Ce este tămâia? Cum se produce tămâia? Din ce e făcută?
Cine nu a pus vreodată mâna pe tămâie, ingredientul care nu lipsește din nicio biserică din România? Totuși, ce este tămâia și de ce tămâia din lăcașurile de cult de la noi nu este naturală?
Ce este tămâia?
Tămâia este rășina unor specii de arbuști din genul Boswellia din India, Somalia și Arabia de sud (Oman). Aceasta prin încălzire emană un miros plăcut de balsam. Se obține printr-o tăietură din scoarța livanului și atunci când devine în stare solidă, se găsește sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, aceasta produce un fum cu miros pătrunzător și având proprietăți de purificare a fost folosită de mii de ani în ceremonii religioase.
Conform adevărul.ro, arborele care dă tămâia are o înălțime de 3-6 metri, cu flori mici, albe, şi creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi şi prin pietrişurile de la bazele colinare din vecinătatea mării. Din rășina arbuștilor de tămâie se obține uleiul esențial de tămâie, prin metoda distilării cu aburi.
Medicamentul miraculos din natură
Tămâia este capabilă să stimuleze imunitatea, făcând organismul să lupte eficient împotriva viruşilor care produc gripa sau a bacteriilor care cauzează bronşita și este eficientă contra alergiilor respiratorii.
De asemenea, preparatele din tămâie ar fi eficiente contra cancerului și ar da rezultate promiţătoare în afecţiunile tumorale, deoarece extractul de tămâie provoacă distrugerea celulelor care au suferit mutaţii, acțiunea sa fiind testată în afecţiuni oncologice cu peste 40 de localizări.
Tămâia care se comercializează în preajma lăcașurilor de cult, pentru a fi arsă în scop ritualic este, de cele mai multe ori, un amestec de substanţe aromatizante, de sinteză sau semisinteză, care nu au nicio legătură cu arborele care produce această răşină. Așadar, tămâia folosită pentru aromatizare în lăcaşele de cult nu are efecte terapeutice, ci poate fi chiar extrem de dăunătoare pentru sănătate, mai ales dacă este ingerată, lucru cu desăvârşire interzis.
Tămâie contrafăcută
Boabele de tămâie de cea mai bună calitate au culoare argintie clară sau cu o uşoară tentă de verde. Cea mai accesibilă şi mai ieftină este cea de culoare gălbuie-roşiatică.
O dată cu încălzirea globală, dar și din cauza exploatării necontrolate şi neacordării timpului de care au nevoie copacii pentru a-şi cicatriza rănile, tămâia adevărată este din ce în ce mai greu de găsit. Sunt studii care arată că numărul copacilor este mic şi ar putea scădea cu până la 90% în următorii 50 de ani.
Preoţii bătrâni îşi amintesc cu greu de adevăratul miros de tămâie și unii dintre ei mărturisesc că nu au mai văzut tămâie de cel puţin 25 de ani, mirosul răspândit de cărbunii folosiţi acum pe post de răşină sfântă fiind diferit și totodată toxic.