Ce este taurina? Care sunt alimentele unde poate fi găsită?
În perioadele stresante, cum ar fi examene sau proiecte importante, mulți dintre noi apelează la diverse trucuri pentru a rămâne energici. Cafeaua are un rol important în aceste perioade, însă taurina poate fi cheia unei zile revigorante mai ales că există în multe băuturi energizante.
Taurina este un tip de substanță chimică numită acid amino sulfonic. Apare în mod natural în organism. Cele mai bune surse de hrană unde poate fi găsită taurina sunt carnea, peștele și ouăle.
Taurina are funcții importante în inimă și creier. Ajută la susținerea creșterii nervilor. De asemenea, ar putea aduce beneficii persoanelor cu insuficiență cardiacă prin scăderea tensiunii arteriale și prin calmarea sistemului nervos. Acest lucru ar putea ajuta la prevenirea agravării insuficienței cardiace .
Oamenii iau taurină pentru insuficiența cardiacă congestivă și creșerea ficatului (hepatită). De asemenea, este folosită pentru obezitate, performanță atletică, oboseală, diabet și multe alte afecțiuni, dar nu există dovezi științifice bune care să susțină aceste utilizări.
Taurina, ingredientul cheie din multe băuturi energizante
Potrivit Mayo Clinic, unele studii sugerează că suplimentarea cu taurină ar putea îmbunătăți performanța atletică. Alte studii sugerează că taurina combinată cu cofeina îmbunătățește performanța mentală. Cu toate acestea, sunt necesare cercetări suplimentare și această constatare rămâne controversată, la fel ca și utilizarea taurinei în băuturile energizante.
Există multiple beneficii ale consumului de taurină, cum ar fi combaterea stresului oxidativ asociat cu bolile degenerative retiniene. De asemenea, taurina poate preveni deteriorarea celulelor de păr din ureche, ceea ce contribuie cheie la pierderea auzului.
Având efecte antiinflamatoare, această substanță poate reduce inflamația din creier și poate combate afecțiunile neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer.
De reținut este faptul că ar putea exista cantități mari de alte ingrediente în băuturile energizante, cum ar fi stimulente din plante, cofeină sau zahăr. Prea multă cofeină poate crește ritmul cardiac și tensiunea arterială, poate întrerupe somnul și poate provoca anxietate. Zahărul adăugat ar putea furniza calorii adăugate nedorite.
De aceea, relatează Healthline, unii oameni au raportat reacții adverse după ce au luat taurină, inclusiv :
- vărsături
- greaţă
- dureri hepatice
- dureri de cap
- dureri de stomac
Prin urmare, când este consumată în cantități rezonabile de către o persoană sănătoasă, taurina nu are efecte secundare cunoscute. Totuși, poate interacționa cu anumite medicamente, de aceea persoanele care urmează o schemă de tratament să se asigure că medicul le permite și consumul de taurină.
Foto: Depositphotos.com