Un ateu este o persoană care nu crede în existența unor zeități. Cuvântul „ateism” provine din grecescul atheos (greacă ἄθεος), care înseamnă „fără Dumnezeu„. Inițial, termenul a fost folosit cu sens peiorativ pentru a desemna acele persoane care respingeau divinitățile venerate de majoritatea societății.
Potrivit datelor istorice, primii atei au apărut în secolul al XVIII-lea. Deși pare greu de crezut, creștinii au fost la un moment dat considerați atei de către păgâni. Opusul ateismului este teismul, care consideră că există cel puțin o divinitate.
Ateismul este susținut de numeroase argumente filozofice, istorice și chiar științifice. Lipsa unor dovezi empirice, problemă forțelor răului, contradicțiile între religii și chiar între aceeași religie au făcut ca această orientare să fie tot mai puternică în ultima perioadă.
Majoritatea religiilor susțin că moralitatea este derivată din poruncile unei zeități. Potrivit preceptelor evlavioase, frica de Dumnezeu este cea care îl face pe om să aibă o conduită etică. Drept urmare ateii au fost considerați amorali sau imorali. Această acuză este respinsă de atei, care consideră că pot avea un comportament etic ireproșabil fie prin educație, fie prin umanism, legislație sau dorința de a avea o bună reputație și respectul de sine.
Ba mai mult, ei consideră că un comportament altruist trebuie să fie ceva normal, ci nu să apară din teama de pedeapsă sau speranța în răsplată de după moarte. Un ateu consideră că moralitatea trebuie să fie și pozitivă, nu doar ca o lista de interdicții („să nu…”). Cu alte cuvinte, fac și ce trebuie să fac, nu doar mă abțin de la ce trebuie să nu fac.
Se poate spune cu alte cuvinte că ateismul este orientarea omului către rațional. Odată cu dezvoltarea societății și creșterea gradului de civilizație, oamenii sunt tot mai tentați de știință și de ceea ce este palpabil, decât de închinarea la unele zeități.
Argumentul cel mai puternic care susține ateismul este, fără echivoc, existența răului. Această problemă a fost dezbătută de mulți oameni, de-a lungul timpului, însă filosoful grec Epicur este cel care a elucidat cel mai bine această idee, sub numele de „Paradoxul lui Epicur”:
„Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume? Nu poate și nu vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce îl numim Dumnezeu?”
Un studiu arată că cea mai puțin religioasă țară este China. 7 din 10 chinezi susțin că sunt atei (67%). În România doar 3% dintre cetățeni se declară atei convinși, în timp ce 6% au răspuns că nu sunt religioși.
Foto: Pexels.com