Un epitaf este o scurtă inscripție pe o piatră funerară menită să onoreze pe cineva care a murit. De obicei, acesta este scris sub forma unei poezii sau a unei proze semnificative, comandată de familia defunctului.
Epitafurile au apărut în tradițiile funerare cel puțin încă din Egiptul antic. Majoritatea acestora descriu decedatul într-un fel, onorându-le memoria definindu-le viața cu titlurile sau realizările sale.
Un epitaf poate fi, din punct de vedere tehnic, orice text menit pentru o piatră funerară și este de obicei comandat de familie, pregătit de o persoană dragă sau chiar furnizat postum de înregistrările defunctului. Nu este neobișnuit ca poeții, în special, să își scrie propriile epitafuri atunci când simt că se apropie de sfârșitul vieții.
Epitafurile prezintă adesea o anumită invocare a liniștii prin expresii standard precum „Binecuvântat să fie” sau „Aici doarme”. Există o varietate de expresii care ar putea fi folosite, dar sentimentul general este același.
Va fi o frază care îi dorește defunctului o odihnă pașnică într-o formă sau alta. Aceasta poate apărea oriunde în epitaf, dar cel mai frecvent este la început. În general, epitafurile nu au reguli stricte, în ciuda tradițiilor care le sunt asociate.
Dacă cineva ar vrea să aibă o ecuație matematică sau o listă cu culorile sale preferate înscrise pe piatra de mormânt, atunci cu siguranță nimic nu îl împiedică să facă acest lucru.
Tradiția este de a scrie câteva urări pentru ca persoana să se odihnească, urmate de o listă scurtă a titlurilor sale (bunic, tată, frate, prieten), și poate un rând sau două despre viața lor sau despre cum erau ca persoană.
Motivul pentru care epitafurilor li se permite să încalce tradițiile în orice măsură poate fi pur și simplu faptul că ele reprezintă voința defunctului. A scrie orice altceva mai puțin decât cuvintele exacte pe care aceștia și le-ar fi dorit pe piatra de mormânt ar fi lipsit de respect.
Ca societate, respectul nostru pentru morți tinde să fie înaintea majorității celorlalte tradiții. Acesta este motivul pentru care vom înscrie cu drag orice a cerut persoana cât timp era în viață.
„Ai fost o floare, ai fost un crin,
Cu chip frumos, cu ochii blânzi.
Tu ai plecat acolo sus,
Lăsând în urmă chin şi jale,
Urmând uşor eterna-ţi cale!”
„Şi cerul a-nceput să plângă,
Şi totul s-a întunecat,
În ziua în care ai plecat,
Şi ploi de lacrimi au căzut,
În clipa în care te-am pierdut”
„Tu ai plecat de lângă noi,
Dar nu din viaţa noastră.
Acum tu stai doar printre nori,
Veghezi asupra noastră.”
„Ai fost în viaţa noastră o avere
Şi ai plecat lăsându-ne în lacrimi şi durere”
„Vă voi iubi din cer
La fel cum v-am iubit şi pe pământ”
„Cu dragoste şi durere, mereu eşti in inimile noastre”
„Odihneşte liniştit
C-ai fost scump şi iubit”
„Nu te putem întoarce,
Nu te putem uita”
„Atât de mic, atât de dulce, atât de curând”
„De acum, cea mai frumoasă stea ne va veghea de sus”
„Întotdeauna în inimile noastre”
„Dormi în pace suflet blând,
Vom veni si noi pe rând”
Potrivit Wikipedia, multe dintre mesajele de pe crucile de la Cimitirul Vesel din Săpânța spun felul în care și-au pierdut viața cei înhumați acolo sau rezumă felul în care și-au trăit viața, mai lungă sau mai scurtă, după caz.
„Arda-te focu’ taxiu, ce-ai venit de la Sibiu, cat e Tara Romaneasca n-a fost loc ca sa opreasca numa’ langa casa noastra pe mine sa ma loveasca. Parintii rau sa-I necajeasca, de nimic nu-i asa dor mare ca cuconu cand iti moare nici nu este suparare, ca cucoana cand iti moare parintii cat or trai ei pe mine mor jeli”
„Dragă Ancuța ia aminte, fii deșteaptă, fii cuminte. Să-mi aduci la mormânt flori de sute si mii de ori! Iar acum vă las pe toți, frate, soră și nepoti! Eu vă las pe toți cu bine și să nu uitați de mine!”
„Sub aceasta cruce grea, zace biata soacra-mea, trei zile de mai traia zaceam eu si cetea ea. Voi care treceti pa aici incercati sa n-o treziti ca acasa daca vine iara-i cu gura pa mine, da asa eu m-oi purta ca-napoi n-a inturna. Stai aicea, draga soacra-mea”
Foto: Depositphotos.com
