Ce face butonul de recirculare a aerului la mașină?
Mașinile din prezent sunt foarte complexe, cu tot felul de sisteme de siguranță și de confort. Cei mai mulți dintre șoferi nu știu toate funcțiile mașinii și, drept urmare, întâmpină greutăți atunci când trebuie să le folosească. O astfel de situație este întâlnită atunci când se apasă butonul de recirculare a aerului, mulți dintre posesorii de autovehicule folosindu-l chiar și atunci când nu trebuie.
Cum funcționează butonul de recirculare a aerului la mașină?
Butonul de recirculare poate părea un detaliu neînsemnat, dar puțini știu cu adevărat când și cum să-l utilizeze pentru a obține beneficii maxime. Acest mic buton de pe panoul de control al sistemului de climatizare al mașinii poate face diferența dintre o călătorie plăcută și una incomodă, atât în privința temperaturii, cât și a calității aerului.
Un aspect fundamental al acestui buton este că preia aerul din interiorul autovehiculului și îl recirculă în cabină, neaducând aer proaspăt din exterior. Aceasta este o opțiune care aduce mai multe beneficii în funcție de sezon și de condițiile meteorologice. Specialiștii în domeniul auto recomandă ca această funcție să fie folosită pe timp de vară și închisă pe timp de iarnă.
În zilele călduroase de vară, este recomandat să activați funcția de recirculare. Asta pentru că, în absența ei, sistemul de aer condiționat va încerca să răcească aerul călduț adus din exterior. Utilizând recircularea, însă, veți menține aerul mai rece în interior și veți reduce solicitarea sistemului de climatizare, prelungindu-i astfel durata de viață și eficiența.
Recircularea aerului, foarte bună, mai ales, vara
Un detaliu important de reținut este că, în cazul în care mașina a stat la soare, este indicat să coborâți geamurile și să dezactivați recircularea pentru primele minute. Acest lucru ajută la eliminarea aerului extrem de fierbinte din interiorul mașinii înainte de a începe să folosiți funcția de aer recirculat.
O altă situație în care este esențial să folosiți recircularea este în trafic, fie că suntem în mijlocul verii sau în plină iarnă. Atunci când trageți aer din exterior, vă expuneți la poluare și monoxid de carbon provenind din trafic. Studiile arată că utilizarea recirculării sistemului de aer condiționat poate reduce cu până la 20% nivelul de poluare care pătrunde în mașină atunci când sunteți blocat în trafic.
Butonul de recirculare, aparent simplu, devine astfel un aliat de încredere în călătoriile tale, asigurându-ți nu doar confortul termic, dar și o respirație mai curată și sănătoasă în interiorul mașinii. Cu puțină atenție la detalii, veți transforma acest mic instrument într-un element esențial pentru o experiență de condus optimă.
Care este diferenţa dintre climă şi aer condiţionat
Diferenta principală dintre sistemul de aer conditionat și clima este ca acesta din urma permite ocupantilor să stabileasca temperatura dorita, iar sistemul mentine automat temperatura pe măsură ce conditiile din afara mașinii se schimbă. O alta diferenta majoră între aerul condiționat si clima este faptul că acesta din urmă are setari automate.
Foto: dailydriven.ro