Ce floare ești în funcție de ziua nașterii?
Interpretarea horoscopului este ca o artă, necesită ani de studiu pentru a fi corect. În funcție de modul în care sunt poziționate planetele și stelele, acestea ne pot influența trăsăturile de personalitate, evenimentele din viață și chiar trăsăturile fizice. Există chiar și zodiac floral care are o semnificație specială, legat în mod specific de trăsăturile unice ale zilei de naștere.
Selectarea florilor pe baza semnelor zodiacale este o metodă distractivă și personalizată pentru cumpărarea de buchete pentru prieteni și familie.
Zodiac floral în funcție de data nașterii
Cele 12 semne zodiacale vin mână în mână cu trăsături specifice de personalitate. Același lucru se aplică și când vine vorba de flori și de energia cu care sunt asociate. Unii astrologi cred că înconjurându-ne cu florile noastre zodiacale ne poate crește fericirea, productivitatea și poate reduce nivelul de stres.
De asemenea, în zodiacul floral există doar nouă flori care ne definesc caracterul și acesta este dat de ziua de naștere. Potrivit Tonica, dacă data este formată din două cifre, acestea se adună, rezultând una singură, cea care corespunde unei flori. De exemplu, cei născuți pe 13, vor aduna 1+3=4.
Floarea soarelui este cea care îi definește pe cei care sunt născuți pe 1, 10, 19 sau 28. Acestora le place libertatea, lumina și să primească atenția celor din jur. Sunt extrem de energici, veseli, iar atunci când este soare starea lor de dispoziție este fantastică.
Frumosul bujor aparține celor născuți pe 2, 11, 20, 29. Aceștia sunt pasionali, romantici și extrem de iubitori.
Zilele de 3, 12, 21 și 30 sunt specifice celor care se află sub papuc. Nu orice papuc, ci Papucul Doamnei. Aceasta este o floare din specia orhideelor, firavă și foarte variat colorată. Personalitatea celor născuți în aceste zile este complexă, puternică și cu mult lipici la cei din jur.
Albăstreaua aparține celor născuți în zilele de 4, 13, 22 sau 31. Această floare de câmp este sensibilă, iar cei care corepund ei în zodiacul floral sunt devotați, buni, altruiști, gata oricând să sară în ajutor atunci când cineva drag le solicită ajutorul.
Cei născuți pe 5, 14 sau 23 au ca floare rezervată frumosul Iris. Acești nativi sunt norocoși și extrem de puternici, reușind să răzbată în cele mai grele situații.
Macul îi reprezintă pe cei născuți în zilele de 6, 15 sau 24. POtrivit sursei de mai sus, persoanele care au macul ca floare reprezentativă sunt adevărate manipulatoare, însă nu în sensul rău. Aceștia se folosesc de cei din jur pentru a învăța lucruri noi și a se dezvolta.
Zilele de 7, 16 sau 25 sunt rezervate Orhideelor. Aceste flori sensibile scot la iveală multă eleganță și rafinament. La fel sunt și oamenii născuți la aceste date.
Margareta este una dintre cele mai sensibile și naive flori. Cei născuți pe 8, 17 sau 26 sunt asemenea margaretei. Ba mai mult decât atât sunt persoane sincere și loiale având așteptări similare și de la cei din jur.
Cum nu putea lipsi trandafirul din zodiacul floral, acesta este totemul celor născuți în zilele de 9, 18 sau 27. Cei care sunt născuți sub acest semn sunt pasionali, dar și agresivi uneori. Cu toate acestea, persoanele născute în aceste zile sunt extrem de puternice și reușesc să facă față situațiilor neprevăzute.
Foto: Depositphotos.com