Ce înseamnă „AMIN”? De ce spunem „AMIN” la finalul rugăciunilor?
Toate rugăciunile creștinilor se încheie cu „Amin”. Totuși, deși cuvântul se folosește atât în religia ortodoxă, cât și în cea catolică și chiar în cea musulmană, puțini sunt cei are știu care este originea termenului și cum s-ar traduce acesta.
Așadar, „amin” provine din limba ebraică și, în traducere simplă, acesta înseamnă ”așa să fie” sau ”cu adevărat”. De fapt, termenul nu face altceva decât să întărească o rugăciune și se spune fie la începutul acesteia, fie la finalul ei.
Care sunt dovezile istorice că Iisus a existat?
Cuvântul, așa cum îl cunoaștem în limba română, provine din slavonescul „aminu”. Și originea acestuia se află tot în limba ebraică, unde derivă de la verbul „aman”, care înseamnă „a fi hotărât, a fi ferm, a fi de încredere, a avea credinţă”. Termenul se găsește într-o formă asemănătoare şi în limba tibetană, greacă sau arabă („Amen”).
Conform Bibliei, Iisus Hristos își începea adesea cuvântările către apostolii săi rostind înainte de toate cuvântul „Amin”. În Sfânta Scriptură, această expresie a fost tradusă cel mai adesea prin sintagma „Adevăr vă zic vouă!”.
Cine a scris Biblia?
Biblia este cartea de căpătâi a iudaismului și creștinismului. Textele din Biblie sunt scrieri ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1.000 de ani. Totuși, cine a scris Biblia și câți autori are cea mai citită carte din toate timpurile?
Istoricii presupun că Vechiul Testament este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți. Unele dintre cărți sunt rezultatul mai multor autori, nu doar a unuia, și Vechiul Testament a fost scris pe parcursul a câteva sute de ani.
Mulți îl consideră pe Moise ca fiind autorul principal al primelor cinci cărți ale Bibliei (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele și Deuteronomul), cunoscute sub numele de Tora. David este considerat principalul autor al Psalmilor, deși și Regele Solomon, fiul lui David, este creditat cu scrierea unei părți însemnate a zicătorilor din Biblie. Printre autorii Vechiului Testament se mai numără Iosua Navi, Ezdra, Daniel, Osea, Amos, Naum, Zaharia, Ieremia, Isaia, etc.
Foto: Pexels.com