Ce înseamnă „copil din flori”?
Ce este în neregulă cu întreaga lume? Sunt politicienii? Nu, ar fi prea ușor. Sunt doar simptome urâte ale unei societăți care se scufundă pe zi ce trece.
Dacă doriți un semn clar de suferință, priviți la maternități. Amintiți-vă controversele de dinainte de pandemie când s-a organizat referendumul „Coaliție pentru familie”. Mai multe organizații neguvernamentale, fundații și asociații au militat pentru promovarea valorilor familiei tradiționale.
Unele argumente păreau a fi împotriva femeilor, altele păreau a avea note discriminate între sexe. Toate acestea au un singur scop: responsabilitatea. Obiectivele Coaliției erau definirea exactă a familiei, legăturile clare dintre bărbat și femeie, dar și nerecunoașterea unor forme de conviețuire precum concubinajul sau creșterea unui copil în afara căsătoriei.
Ce înseamnă „copil din flori”?
Încă din cele mai vechi timpuri, au existat prejudecăți și stereotipuri care s-au împământenit în mintea oamenilor. Câteva dintre acestea se refereau la nașterea copiilor în afara căsătoriei, iar aceștia erau discriminați, îndepărtați. Altele îi vizau pe acei copii ai căror mame întrețineau relații sexuale cu mai mulți bărbați, rămâneau însărcinate și nu știau cine este tatăl copilului pe care îl purtau în pântece.
Acesta era numit „copil din flori” și el poate plăti un preț pentru lipsa de planificare și responsabilitate a părinților lor. Acest lucru îi poate conduce pe micuți către eșec la școală, deoarece sărăcia sau lipsa de stabilitate acasă îi împovărează cu sarcini pe care sunt prea tineri să le poarte.
În România, după Revoluție, un copil din flori era acel copil care se năștea în afara căsătoriei și în certificatul de naștere la rubrica „numele tatălui” era doar o linie. Acești micuți nu erau recunoscuți de bărbații care considerau că femeia ar trebui să aibă grijă și să se protejeze în timpul procreării.
Mamele nu erau neapărat femei cu moravuri ușoare, ci doar naive și ușor de păcălit. Alții numeau un „copil din flori”, acei copii ai căror părinți nu erau căsătoriți, deși se știa cine este tatăl.
Alte povești ce datează de secole spun că majoritatea fetelor aveau parte de un tată autoritar care nu le lăsa să se întânească cu băiatul pe care îl iubeau, astfel că întâlnirile lor erau „la gard” sau în grădină, acestea nefiind neapărat în apropierea casei. Deci unde se puteau concepe copiii? În grădină printre flori.
Potrivit dex.ro, „copil din flori” înseamnă copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, bastard sau derbedeu, născut dintr-o femeie imorală.
Foto: Pexels.com