Ce înseamnă hara-kiri? Ce înseamnă seppuku?

Hara-kiri reprezintă o modalitate de sinucidere practicată în special de samuraii japonezi. Actul mai este denumit și seppuku și constă în introducerea unui pumnal sau a unei săbii în pântece și tăierea efectivă a acestuia. Evenimentul avea loc în caz de înfrângere, dezonorare sau condamnare la moarte, mai ales, în vremuri de război.

Cum a apărut hara-kiri?

Ritualul sinucigaș a apărut, în Japonia, în secolul al XII-lea. Acesta presupunea eviscerarea stomacului cu o sabie scurtă numită „wakizashi” sau cu un cuţit intitulat „tanto”. Practicantul acestui ultim act era însoțit întotdeauna de un asistent numit „kaishakunin”, un fel de martor, care îi putea reteza capul cu o „katana”, în momentul când durerile deveneau insuportabile.

Începând din anii 1400, hara-kiri a reprezentat pedeapsa capitală pentru samuraii care au comis infracţiuni. Practica însemna recăpătarea onoarei și un sacrificiu în acord cu codul Bushido. Trebuie specificat că samuraii aveau un cod vechi numit Bushido, care putea fi însă refuzat, dar în acel moment luptătorul devenea „ronin”, adică un samurai fără de stăpân. Fenomenul a fost abolit în anul 1868. Termenul de hara-kiri este folosit mai mult de europeni pentru a descrie acest act, în Japonia cuvântul tradițional este seppuku.

Acest ritual are rădăcini adânci în tradiția și cultura japoneză, ceremonia fiind una sacră. Potrivit datelor istorice, doar clasa privilegiată a samurailor avea voie să înfăptuiască un astfel de act, iar atunci când un lider deceda toți subordonații acestuia îl urmau prin seppuku, pentru a-și dovedi loialitatea și demnitatea. Totodată, hara-kiri mai era folosit pentru a îndrepta o greșeală, oferindu-i celui în cauză o moarte onorabilă.

Sinuciderea, o practică des întâlnită în cultura japoneză

Trebuie specificat că, în prezent, în societatea japoneză hara-kiri sau seppuku reprezintă dorința de a se întoarce la valorile trecutului. Sinuciderea a reprezentat întotdeauna o oportunitate pentru japonezi de a-și recăpăta onoarea, însă a fost și o modalitate de a se sacrifica înainte de a ajunge în mâinile dușmanilor.

Femeile au avut și ele propriul ritual de sinucidere numit jigai. Acestea își tăiau arterele gâtului, dintr-o singură mișcare, cu un cuțit, cum ar fi un tanto sau kaiken. Acestea practicau acest ritual pentru a-și recăpăta onoarea, după o greșeală, sau pentru a nu fi prinse de armatele invadatoare.

Surprinzător a fost faptul că și copiii puteau face acest ritual de sinucidere numit jigai. Astfel, un băiat care era aproape bărbat și nu trecea ceremonia intitulată „gempukku” pentru a deveni samurai, alegea de cele mai multe ori să se omoare.

Așadar, hara-kiri reprezintă în concepția japoneză o moarte nobilă, însă de foarte multe ori, în acele vremuri, persoanele în cauză erau și supuse presiunii forțelor militare și manipulării.

Foto: Wikipedia.org