Ce înseamnă PUZ în construcții?

de: Bogdan Andu
28 06. 2023
PUZ

Societatea modernă este construită din blocuri și spații de birouri. În fiecare zi, se realizează în România sute de clădiri cu diferite întrebuințări. Pentru a intra în legalitate cu ridicarea clădirii, constructorii trebuie să primească mai multe avize de la autorități. Ce este mai exact un PUZ?

Ce înseamnă PUZ și de ce avem nevoie de el?

La o mică privire a oricărui oraș al României putem observa mai multe puncte comune. Pentru a concretiza ideea, ne vom axa pe capitala țării, Bucureștiul. Un oraș care a cunoscut atât demolări, cât și construcții masive în ultimii ani. În imaginea realizată din satelit se poate vedea cu ușurință un trend al locuințelor care păstrează un spațiu verde de relaxare.

Cartierele construite sau renovate în perioada comunistă, cum ar fi Berceni sau Drumul Taberei, sunt construite pe același plan, blocuri de 4 sau 10 etaje, iar distanța dintre ele este reprezentată de spațiu verde. Cu cât ne apropiem de periferia orașului, precum Popești Leordeni, se poate vedea cum construcțiile din prezent tind să fie diferite. Blocuri sau case ridicate în linie sub forma unui cartier rezidențial, cu o distanță redusă între clădiri, iar cu un spațiu verde aproape inexistent.

Concret, pentru a nu mai ajunge să se construiască în dezordine, autoritățile obligă respectarea unui PUZ. Planul Urbanistic Zonal este un instrument de planificare urbană de reglementare, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică a zonelor din localitate.

Acesta este pus în folosință în următoarele cazuri:

  • Infrastructură edilitară (de folos public, precum primărie sau spital);
  • Împărțirea terenurilor
  • Măsuri de delimitare și protejare a fondului arhitectural
  • Organizare rețele stradale.

Câte blocuri sunt în București?

București este un oraș în care laitmotivul este evident blocul. Autoritățile au încercat, de-a lungul timpului, să concentreze cât mai multă lume într-un spațiu cât mai redus. Astfel, ideile comuniștilor au dus la bun sfârșit ridicarea a foarte multor blocuri gri.

În prezent, capitala numără peste 16.000 de blocuri, însumând peste 700.000 de apartamente. Acest lucru reprezintă un total de peste 20% din totalul locuințelor din întreaga țară. La un mic calcul, dacă într-un bloc locuiesc în medie 3 persoane, reiese că în București sunt peste 2 milioane de locuitori rezidenți.

Foto: Depositphotos.com