Ce lucruri obișnuite vor dispărea în următorii 20 de ani?
Lucruri care vor dispărea în următorii ani. Umanitatea se dezvoltă pe zi ce trece. Saltul tehnologic, făcut în ultima perioadă, a dus la dezvoltarea a fel de fel de gadget-uri. Multe dintre lucrurile cu care eram obișnuiți (aparate video, CD-uri, telefoane cu clapetă) au dispărut de pe piață, iar altele urmează să apună în perioada următoare.
Cu toate acestea, există câteva lucruri care încă au rezistat, cum ar fi telecomanda de la televizor sau cheile de la ușă. Cel mai probabil, în viitorul apropiat și acestea vor fi istorie. Vă prezentăm mai jos o serie de lucruri care, în ziua de astăzi, sunt foarte utile, însă în următorii 20 de ani sigur vor dispărea.
Oglinzile laterale ale mașinilor – Majoritatea companiilor au prezentat automobile în care oglinzile laterale au fost înlocuite cu camere video inteligente. Acestea vor avertiza șoferul în caz de pericol. Totodată, autovehiculele cu transmisie manuală și combustie internă vor dispărea și vor fi înlocuite cu cele electrice.
Telecomenzile – Tehnologia Smart a schimbat cu totul viața omului. Acum toate gadget-urile din casă pot fi controlate cu o tabletă sau un telefon, iar zilele telecomenzii sunt numărate.
Cheile – În viitorul apropiat sigur acestea vor dispărea. Tehnologia pornirii mașinii folosind un buton nu e ceva tocmai nou. Totodată, vei putea deschide apartamentul folosind o aplicație de pe telefon, o comandă vocală sau o scanare a retinei.
Banii cash și cardurile bancare – Evoluția a făcut ca, în timp, cardurile bancare să înlocuiască numerarul, însă și viața acestora este spre final. Tehnologia deja permite plata cu ceasurile și telefoanele inteligente.
Seringile – Acestea vor dispărea în perioada următoare. Cercetătorii au venit cu două opțiuni: injecția cu jet și capsulele. Injecțiile vor inocula lichidul prin piele instantaneu. Capsulele vor conține nano-ace, care vor fi absorbite de sistemul digestiv și vor injecta medicamentul în fluxul sanguin.
Tehnologia va schimba lumea așa cum o știm. Dacă privim în urmă, putem vedea ce salt important a realizat umanitatea. Lucruri care le vedeam în filmele SF au devenit, astăzi, realitate. Același lucru va fi valabil și în viitor. Ceea ce în prezent este doar un vis peste câțiva ani va fi un fapt real.
Foto: agora.md