De-a lungul timpului, până în decembrie 1989, circulau diverse legende legate de tunelurile subterane care ar împânzi Bucureștiul. Toate aceste mituri aveau să fie confirmate în acele zile de revoluție anti-comunistă. Atunci au început să apară primele informații concrete despre catacombele care, multe dintre ele, îl deserveau și pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu.
Labirintul de sub Capitală ascundea o mulțime de secrete în timpul regimului dictatorial condus de familia Ceaușescu.
Acestea au început, însă, să iasă la iveală în decembrie 1989, atunci când revoluționarii, sprijiniți de soldați, au descoperit această imensă rețea de tuneluri.
Tunelurile străbăteau întreg orașul și legau cele două aeroporturi de sediul fostului partid comunist, sediul fostului comitet central și Casa Poporului, actuala clădire a Palatului Parlamentului.
Există lucruri mai puțin știute despre catacombele ceaușiste și despre planul fostului dictator de a construi un sistem de urgenţă pe unde să poată circula cu metroul, cu o vehicul electric sau chiar cu o barcă pneumatică.
Se crede că cel mai vechi tunel ar fi fost construit special pentru domnitorul Vlad Țepeș. Având o lungime de aproximativ un kilometru, tunelul pleca de la castelul pe care acesta îl deţinea pe locul actualului Palat Kretzulescu şi trecea pe sub biserica Schitu Măgureanu din parcul Cișmigiu.
În urmă cu sute de ani, în epoca medievală, pe locul unde se află acum Bucureştiul, erau casele unor boieri cu dare de mână. Aceștia dețineau la acea vreme terenuri întinse de viţă-de-vie, iar majoritatea aveau crame uriașe care permiteau accesul căruțelor pentru încărcarea și descărcarea sutelor de butoaie și damigene cu vin.
În perioada secolelor al XVI-lea și al XVIII-lea, jafurile și tâlhăriile erau la ordinea zilei în zona Bucureștiului, iar războaiele erau o ameninţare constantă. De aceea, cei mai înstăriţi boieri ai acelor vremuri îşi construiau case, iar pe sub acestea săpau tuneluri lungi de sute de metri care dădeau de obicei în câmpie. Astfel, ei ar fi putut fugi în caz de urgenţă pentru a-și salva propriile vieți și pe cele ale apropiaților .
Deși unele tuneluri au fost săpate cu sute de ani înainte, pe sub București au fost săpate și tuneluri din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, care îl deserveau exclusiv pe dictator și familia acestuia. Cea mai vastă rețea de tuneluri ar fi formată din opt tuneluri de fugă întinse pe câteva niveluri, pornește de sub actuala clădire a Palatului Parlamentului și face legătura cu punctele-cheie ale orașului. De asemenea, tot aici ar exista și două buncăre antiatomice proiectate să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter, la atacuri cu rachete și la două bombe atomice. Despre unul dintre acestea se spunea că ar face legătura cu aeroportul Otopeni, un fel de metrou personal al lui Ceaușescu, lucru neconfirmat nici până în ziua de azi.
Potrivit unei legende urbane, sub actuala Piață a Revoluției s-ar afla un adevărat oraș plutitor. Rețeaua de catacombe pornește de la clădirea fostului Comitet Central spre Magazinul Muzica și Palatul Regal și poate fi străbătută cu barca. Culoarele sunt betonate și prin ele curge un râu subteran care are un debit de 1,5 metri cubi pe secundă și o adâncime de un metru.
În urma unor cercetări s-a aflat că prin ramificațiile subterane se făcea legătura cu aproximativ 80 de obiective din București, cum ar fi clădirea Ateneul Român, ASE, Casa Enescu, Opera Românâ, etc.
Toate aceste tuneluri subterane aveau ca punct de comandă buncărul central de la reședința familiei Ceaușescu din Palatul Primăverii.
Din acest buncăr se putea ajunge rapid, tot printr-un tunel secret, într-un punct situat pe malul Lacului Herăstrău. Aici, exista o șalupă pregătită în orice moment să-i transporte pe dictator și pe soția acestuia pe celălalt mal de unde urmau să fie preluați de o maşină cu destinaţia aerodromul Clinceni.
De asemenea, în cazul în care Ceauşescu se afla la sediul Comitetului Central, el avea posibilitatea să ajungă în orice punct de la periferia Bucureștiului.
Foto: ColțișordeRomânia și Wikipedia.org
