Ce s-a întâmplat azi, 1 aprilie?
Data de 1 aprilie este cea de-a 91-a zi a calendarului gregorian, iar în unele civilizații din lume este considerată Ziua păcălelilor. Totodată, la nivel mondial, astăzi se sărbătorește Ziua păsărilor. De-a lungul timpului, în această zi au avut loc mai multe evenimente istorice care au marcat omenirea.
Evenimente istorice 1 aprilie
33 – Potrivit datelor istorice, la această dată a avut loc Cina cea de Taină a lui Iisus Hristos. La acest eveniment Iisus Hristos i-a anunțat pe apostolii săi că va fi trădat de unul dintre ei. Cei 12 ucenicii l-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Aceștia au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu și i-au urmat învăţătura cu multă dragoste.
1582 – În Franța, calendarul Iulian a fost schimbat cu cel gregorian, la ordinul regelui Carol al IX-lea.
1778 – Oliver Pollock din orașul New Orleans, Statele Unite ale Americii, a creat pentru prima dată simbolul dolarului american.
1824 – Domnitorul Grigore Ghica a hotărât pavarea tuturor străzilor din București cu piatră cioplită.
1859 – Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost recunoscută pe plan internațional la această dată de către Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.
1866 – A luat naștere Societatea Literară Română, care s-a transformat în Societatea Academică Română, iar din 30 martie 1879 a devenit Academia Română.
1881 – S-a născut Octavian Goga. Acesta a fost cel de-al 37-lea prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și membru al Academiei Române din anul 1920. Goga a murit pe data de 7 mai 1938, la 57 de ani.
1919 – La această dată, în România, s-a trecut la calendarul gregorian. Drept urmare, ziua de 1 aprilie (stil vechi) a devenit 14 aprilie (stil nou).
1939 – În Spania a început dictatura lui Francisco Franco, după terminarea războiului civil.
1941 – A avut loc masacrul de la Fântâna Albă, unde și-au pierdut viața între 2000 și 4000 de români, care au încercat să treacă granița din URSS în România.
1960 – Satelitul TIROS-1 a transmis prima imagine de televiziune din spațiu.
1977 – A fost anul în care Steve Jobs și Steve Wozniak au fondat celebra companie Apple Computer, Inc.
2001 -Fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici (1997-2000) s-a predat poliției, pentru a fi trimis în fața Tribunalului internațional pentru crime de război de la Haga.
2001 – În Olanda a fost legalizată căsătoria între persoanele de același sex.
Foto: Wikipedia.org