Ce s-a întâmplat azi, 1 iunie?
Pe data de 1 iunie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Mc. Justin Martirul și Filosoful; Sf. Mucenici Hariton, Firm și Valerian. Totodată, astăzi, este celebrată Ziua Internațională a Copilului. Acestă dată reprezintă cea de-a 152-a zi a calendarului gregorian și ziua a 153-a în anii bisecți.
Evenimente istorice 1 iunie
1475 – La această dată, orașul Craiova a fost menționat pentru prima dată într-un document oficial.
1914 – Țarul Nicolae al II-lea a venit în România, la Constanța, într-o vizită oficială împreună cu ceilalți membrii ai familiei. Aceștia au fost întâmpinați de familia regală a țării noastre, dar și de personalități politice române. Istoria a consemnat ca a fost ultima vizită a Țarului în afara Rusiei, înainte de a fi asasinat de către bolșevici, în anul 1918.
1926 – S-a născut, la Los Angeles, celebra Marilyn Monroe. Aceasta a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea. Marilyn Monroe a murit pe data de 4 august 1962, la vârsta de doar 36 de ani.
1939 – Au avut loc alegeri parlamentare în România, iar Frontul Renașterii Naționale, care prezentase liste unice, fără contracandidați, a câștigat toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.
1941 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, insula Creta a capitulat în fața Germaniei.
1945 – Statul român a înființat Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară. Decizia a fost luată de autoritățile noastre pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
1946 – În această zi au fost executați la Jilava, Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu și Gheorghe Alexianu, după ce au primit condamnări la moarte de la „Tribunalul Poporului”.
1956 – S-a născut Mircea Cărtărescu. Acesta este unul dintre cei mai apreciați scriitorii români după căderea comunismului, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi.
1957 – A luat naștere, la București, Muzeul Literaturii Române.
1957 – A fost pentru prima dată când Televiziunea Română a transmis o emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.
2009 – În această zi un aviuon Airbus A 330, care aparținea companiei Air France, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic. Potrivit datelor oficiale, 228 de persoane au murit, iar cutia neagră a fost găsită după aproape 2 ani.
Foto: Wikipedia.org