Ce s-a întâmplat azi, 1 septembrie?
Ziua de 1 septembrie este cea de-a 244-a a calendarului gregorian și a 245-a în anii bisecți. În această zi au avut loc de-a lungul timpului evenimente care au marcat istoria lumii și pe cea a României.
Septembrie este a noua lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile. Până la sfârșitul anului au mai rămas 121 de zile.
Într-o zi de 1 septembrie, în anul 1904 a avut loc prima cursă automobilistică din România, organizată de ACR pe traseul Bucureşti-Giurgiu și retur (120 km).
România a fost printre primele șase ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
Ce s-a întâmplat azi, 1 septembrie?
1865 Începe construcția liniei de cale ferată București-Giurgiu, dată în exploatare la 19/31.10.1869, în același timp cu Gara Filaret, prima gară din București.
1912 La Bucureşti, în sala „Eforie”, are loc premiera filmului „Războiul Independenţei”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena şi Budapesta. Este considerat prima producţie românească importantă.
1916 Primul Război Mondial – Bulgaria declară război României.
1923 Un cutremur de 8,3 grade pe scara Richter produs în regiune Kanto devastează orașele Tokio şi Yokohama, omorând circa 143.000 de oameni. Peste 570.000 de case au fost distruse și aproape două milioane de persoane au rămas fără adăpost.
1935 Intră în exploatare primul avion românesc destinat transportului de pasageri, ICAR Comercial, produs la București.
1939 Germania nazistă invadează Polonia, declanșând Al Doilea Război Mondial. Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutanasierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.
1959 Sunt restabilite relațiile diplomatice dintre România și Japonia întrerupte la 31 octombrie 1944, după ce România se alăturase coaliției antihitleriste.
1983 Un avion militar al URSS doboară avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud-coreene Korean Airlines, imediat după pătrunderea acestuia în spațiul aerian sovietic. Toți cei 269 de pasageri aflați la bord și-au pierdut viața.
1985 Un echipaj franco-american descoperă epava transatlanticului Titanic după 73 de ani de la scufundarea acestuia în nordul Atlanticului.
1995 Armata germană efectuează prima sa misiune de luptă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardamente de tip „Tornado”.
2004 Începe criza ostaticilor de la şcoala din oraşul rusesc Beslan (Osetia de Nord). Un grup înarmat de rebeli ceceni conduși de liderul separatist Samil Basaev sechestrează peste 1.000 de elevi, părinți și profesori, timp de trei zile.
Foto: Wikipedia.org