Ce s-a întâmplat azi, 13 iulie?

de: Sorin Florea
13 07. 2021
glob pamantesc
Ce s-a intamplat azi, 13 iulie?

Data de 13 iulie a consemnat, de-a lungul timpului, mai multe evenimente care au schimbat cursul istoriei. Unul dintre acestea a redesenat harta Europei și a stabilit cum va fi înfăptuită politica internă și externă în România.

Ce s-a întâmplat azi, 13 iulie?

1878 A avut loc un eveniment important pentru istoria României, fiindcă a fost semnat Tratatul de la Berlin, prin care se redesenează zona Balcanilor. Actul semnat a pus capăt războiului ruso-turc din anii 1877-1878. Drept urmare, România, Serbia și Muntenegru devin independente față de Imperiul Otoman și au posibilitatea să-și înfăptuiască nestingherite politica externă și internă.

1908 Au avut loc Jocurile Olimpice de vară de la Londra, iar pentru prima dată în istorie au participat la această ediție și femei. A fost cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice, la care au participat 22 de țări și 2.008 sportivi, dintre care 37 femei, care s-au întrecut în 110 probe din 21 de sporturi.

1930 A fost un an important pentru iubitorii sportului cu balonul rotund, fiindcă a fost organizat primul Campionat Mondial de Fotbal din istorie. FIFA a decis ca evenimentul să aibă loc la Montevideo, în Uruguay. Competiția este una inter-țări și este considerată cea mai importantă din lume. Turneul are loc o dată la 4 ani, iar ultima ediție s-a desfășurat în Rusia în 2018. Următoarele două turnee vor fi găzduite de Qatar în 2022 și Statele Unite Ale Americii, Canada și Mexic în 2026.

1977 În orașul New York, din Statele Unite ale Americii, a fost un fost haos general creat de o pană de curent care a ținut 25 de ore. Potrivit datelor oficiale, în prezent, în metropola americană trăiesc peste 9 milioane de oameni.

1990 În România, comunismul abia căzuse, iar în țară era un vid legislativ și de putere. Drept urmare erau organizate mai multe marșuri pentru drepturile cetățenilor, dar și pentru a îndrepta statul către direcția vestică a Europei. Astfel, Liga Studenților din Institutul Politehnic București, Asociația studenților arhitecți și Grupul Independent pentru Democrație au organizat un marș de solidaritate cu Marian Munteanu și cu ceilalți arestați, în zilele de 13–15 iulie.

1995 Republica Moldova a semnat actele de aderare la Consiliul Europei, devenind astfel cel de-al 35-lea stat al forului european. Consiliul Europei este independent de Uniunea Europeană, este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Acesta are sediul la Strasbourg.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org