Ce s-a întâmplat azi, 15 ianuarie?

de: Sorin Florea
15 01. 2023
US_Airways_Flight_1549
Ce s-a intamplat azi, 15 ianuarie?

În data de 15 ianuarie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sfântul Cuvios Pavel Tebeul și Ioan Colibașul. Această zi este considerată, în România, Ziua Culturii Naționale din anul 2011.

Evenimente istorice 15 ianuarie

1559 – A fost un moment istoric pentru englezi, fiindcă Elisabeta I a fost încoronată regină a Angliei la catedrala Westminster Abbey din Londra.

1759 – A fost deschis oficial publicului The British Museum.

1822 – În timpul Războiul de Independență al Greciei, Dumitru Ipsilanti a fost președinte al adunării legislative.

1850 – S-a născut Mihai Eminescu. Acesta fost un poet, prozator și jurnalist român. Mihai Eminescu este considerat cel mai bun poet român din istorie. El a murit în data de 15 iunie 1889, la vârsta de doar 39 de ani.

1880 – În țara noastră a fost adoptată legea pentru înființarea Casei de Economii.

1885 – Americanul Wilson Bentley a realizat prima poză a unui fulg de nea. A fost ceva extraordinar, având în vedere că tehnologia era la început de drum. Fulgii de zăpadă erau prea complecși pentru a fi fotografiați înainte de a se topi, astfel că a fost atașată o cameră cu burduf la un microscop și, în felul acesta, s-a reușit experimentul.

1894 – S-a născut Ecaterina Teodoroiu. Aceasta s-a făcut remarcată în timpul Primului Război Mondial, unde a și murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești când își apăra patria. Ecaterina avea doar 23 de ani.

1929 – S-a născut Martin Luther King Jr. Acesta a fost preot baptist și un luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii. Martin Luther King Jr. a murit în data de 4 aprilie 1978, la doar 39 de ani.

1943 – A fost inaugurată oficial clădirea Pentagonului. Aceasta a fost construită de Leslie R. Groves.

1992 – A fost un moment istoric pe plan mondial, deoarece comunitatea internațională a recunoscut independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

2001 – A fost lansat oficial site-ul Wikipedia.org.

2009 – A avut loc „Miracolul de pe Hudson”, așa a fost denumit evenimentul în care avionul 1549 al US Airways a coborât în siguranță pe râul Hudson, după ce s-a ciocnit în aer de păsări la mai puțin de două minute după decolare. În mod surprinzător toți cei 155 de oameni de la bord au fost salvați.

Foto: Wikipedia.org