Ce s-a întâmplat azi, 16 iulie?
Toți cei născuți pe data de 16 iulie (cea de-a 197-a zi a calendarului gregorian și a 198-a zi în anii bisecți) ar trebui să știe că în această zi au avut loc mai multe evenimente importante, de-a lungul timpului. Unele dintre acestea au avut o însemnătate mare pentru țara noastră, dau au existat și întâmplări cu consecințe internaționale. Redactorii shtiu.ro trec în revistă câteva dintre aceste evenimente.
Ce s-a întâmplat azi, 16 iulie?
1544 A fost anul în care a fost tipărită prima carte în limba română. Este vorba de Catehismul Luteran a lui Filip Moldoveanul. Aceasta a fost scrisă la Sibiu și, din păcate, nu s-a mai păstrat până în prezent. Existența ei a fost atestată de niște chitanțe găsite, care menționează plata sumelor aferente către tipografie.
1898 Un an deosebit de important pentru istoria României, fiindcă are loc prima vizită oficială a unui șef de stat al țării noastre în Rusia, după cucerirea independenței. Regele Carol I s-a deplasat la Sank Petersburg. Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost regele care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. În cei 48 de ani de domnie, Carol I a obținut independența țării și a redresat economia acesteia.
1921 A avut loc un eveniment important pentru medicina din România, fiindcă a avut loc primul Congres al medicilor din țara noastră. Întâlnirea a fost prezidată de prof. dr. Ioan Cantacuzino și s-a ținut în perioada 16-23 iulie.
1945 a fost realizat primul test al unei bombe atomice, în Statele Unite ale Americii. Evenimentul a avut loc în deșertul Alamogordo și a fost intitulat „Trinity Test”. Specialiștii în domeniu au folosit șase kilograme de plutoniu care a declanșat o explozie echivalentă cu puterea a 19 kilotone de TNT. Drept urmare suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat.
1965 Este inaugurat în prezența președintelui francez, Charles de Gaulle, și a celui itaian, Giuseppe Saragat, tunelul de sub Mont Blanc. Acesta leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta. La vremea respectivă, era considerat cel mai lung tunel din lume, 11.600 de metri. Potrivit datelor oficiale, în prezent ocupă locul al patrulea.
1969 A fost lansată la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida, Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care va ateriza pe Lună. Nava spațială Columbia a decolat avându-i la bord pe Neil Armstrong, Edwin „Buzz” Aldrin și Michael Collins. Patru zile mai târziu, Armstrong și Aldrin aveau să pășească pe lună. Ei au aterizat pe Lună în Modulul Lunar denumit Eagle, în timp ce Collins a rămas la bordul modulului Columbia. Acesta din urmă a efectuat experimente și a făcut fotografii.
1979 Saddam Hussein ajunge la putere după ce președintele irakian, Ahmed Hassan al-Bakr a demisionat. Guvernare lui Saddam a fost una dictatorială, cu caracter semi-laic. Acesta a declanșat un război lung și anevoios împotriva Iranului și a cucerit și anexat emiratul vecin al Kuweitului. Totodată, acesta a inițiat masacre împotriva populației șiite, cum a fost masacrul de la Dujail din 1982, și a kurzilor, împotriva acestora din urmă utilizând arme chimice. Pentru toate acestea el a a fost judecat și executat.
Foto: Pexels.com și Wikipedia.org