Ce s-a întâmplat azi, 19 octombrie?
Ziua de 19 octombrie este cea de-a 292-a zi a calendarului gregorian și a 293-a zi în anii bisecți. Până la sfârșitul anului au mai rămas 73 de zile.
În această zi, în anul 2019, rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena au fost reînhumate, alături de cele ale fiului ei, Regele Mihai I, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș. Slujba de reînhumare a fost oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab.
În noua catedrală au fost înmormântaţi Regele Mihai şi Regina Ana, ulterior fiind reînhumate şi osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse la Curtea de Argeş încă din anul 2003 şi depuse iniţial într-o capelă din curtea mănăstirii.
Regina Elena a murit la Lausanne, în Elveţia, la 29 noiembrie 1982, în vremea în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din orașul elvețian.
Ce s-a întâmplat azi, 19 octombrie?
1783 Este ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de fraţii Montgolfier, având la bord trei „pasageri”: o raţă, un cocoş şi o oaie. Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând că şi alte vietăţi decât păsările pot suporta înălţimile. Primul balon, fără echipaj, fusese înălţat cu patry luni înainte, la 5 iunie 1783.
1812 Trupele conduse de împăratul francezilor Napoleon Bonaparte încep retragerea din Moscova.
1904 Apare, la Bucureşti, săptămânalul satiric „Furnica”. Acesta a fost publicat, cu întreruperi, până în anul 1930.
1926 Se stinge din viață medicul şi cercetătorul român Victor Babeş, fondator al microbiologiei în țara noastră (n.28.07.1854). Acesta a fost vicepreşedinte al Academiei Române (1899-1900; 1918-1919).
1943 Streptomicina, primul antibiotic capabil să vindece tuberculoza, este izolat de cercetătorii de la Universitatea Rutgers (New Jersey, SUA). Streptomicina este un antibiotic cu acțiune bactericidă din clasa aminoglicozidelor, care acționează asupra bacteriilor Gram-negative, fiind utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene.
1967 Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu (m. 26.06.2000) este ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Era pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări socialiste era ales în această funcţie.
1981 Începe revolta minerilor din Motru, care contestă condiţiile dificile de lucru şi înfometarea. Protestul este oprit după câteva ore, în urma intervenţiei în forţă a autorităţilor.
1994 Se semnează „Tratatul de prietenie, bună vecinătate şi cooperare” între România şi Turcia, cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Turcia, Turgut Özal, în ţara noastră.
2001 Parlamentul României adoptă hotărârea de participare a ţării noastre, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacurilor asupra World Trade Center din New York de la 11 septembrie 2001.
2003 Sfânta Tereza de Calcutta, născută Anjezë Gonxhe Bojaxhiu și cunoscută ca Maica Tereza, (n. 26 august 1910, Üsküp, Imperiul Otoman – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), este beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea.
2005 Începe la Bagdad procesul intentat fostului dictator Saddam Hussein și altor lideri irakieni pentru crime împotriva umanităţii.
Foto: Wikipedia.org