Ce s-a întâmplat azi, 2 iulie?

de: Sorin Florea
02 07. 2021
pexels-pixabay-269724
Ce s-a intamplat azi, 2 iulie?

De-a lungul timpului, pe data de 2 iulie au avut loc evenimente istorice care au influențat modul cum omenirea a avansat. Fie că au fost evenimente cu efecte pozitive, fie că au fost cu efecte negative, toate și-au pus amprenta pe lumea din acele vremuri.

Ce s-a întâmplat azi, 2 iulie?

1504 Fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, devine domnitorul Moldovei fiindcă Ștefan cel Mare trece, la aceeași dată, la cele sfinte, având 65 sau 66 de ani. El va sta pe tron până în anul 1517 când va fi succedat de fiul său, Ștefăniță Vodă. A murit pe 20 aprilie 1517 și este îngropat la Mănăstirea Putna.

1853 Izbucnește Războiul din Crimeea, după ce forțele rusești invadează Turcia. Conflictul a făcut ca Imperiul Rus să ocupe Principatele Române. Totul s-a terminat în martie 1856, când Rusia a cerut oprirea ostilităților. Drept urmare, s-a încheiat Tratatul de pace de la Paris.

1881 Un eveniment de tristă amintire la nivel mondial, fiindcă președintele american, James A. Garfield, a fost rănit prin împușcare și a murit pe data de 19 septembrie. James Garfield a fost republican și servit ca membru al Senatului Ohio (1859–1861). Ulterior, acesta s-a opus secesiunii Confederate și a servit ca general-maior în Armata Uniunii în timpul Războiului Civil American.

James Abram Garfield

1926 S-a născut Octavian Paler, cel care în decursul vieții a influențat cultura românească și nu numai, fiind scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român. De-a lungul timpului, activitatea sa a fost recunoscută și apreciată, primind numeroase premii și distincții, printre care și Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, în anul 2003. A murit pe 7 mai 2007, la vârsta de 80 de ani.

1964 Are loc un eveniment foarte important în Statele Unite ale Americii, fiindcă președintele american, Lyndon B. Johnson, a promulgat Legea Drepturilor Civile, prin care se interzicea segregarea în școli, locuri publice și la angajare.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org