Ce s-a întâmplat azi, 2 octombrie?

02.10.2022
Ce s-a întâmplat azi, 2 octombrie?

Pe data de 2 octombrie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sfinții Ciprian și Iustina. Această dată reprezintă cea de-a 275-a zi a calendarului gregorian și a 276-a zi în anii bisecți. Trebuie precizat că până la finele anului mai sunt doar 90 de zile.

Evenimente istorice 2 octombrie

1187 – La această dată Saladin a cucerit Ierusalimul, punând capăt in felul acesta domniei creștine de 88 de ani asupra orașului. Evenimentul va declanșa cea de-a treia cruciadă.

1746 – Trei nave de război franceze, Duc d’Orléans, Phénix și Lys, s-au scufundat în apropiere de India,  în urma unui ciclon. Potrivit datelor oficiale, au murit aproximativ 1200 de membri ai echipajelor.

1752 – În Anglia și în zonele ocupate de ei a fost introdus calendarul gregorian.

1869 – S-a născut Mahatma Gandhi. În decursul vieții, acesta a fost avocat, părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele său complet a fost Mohandas Karamchand Gandhi. El a murit în date de 30 ianuarie 1948.

1875 – A murit  Petrache Poenaru. Acesta a fost un inventator român, care a primit un brevet pentru invenția primului stilou cu butoi de cerneală în anul 1827. Din păcate, designul nu a fost niciodată perfecționat și a avut defecte majore: fluxul de cerneală nu era reglementat și obiectul de scriere fie rămânea fără cerneală, fie se usca. Cu toate acestea, Petrache Poenaru a fost membru titular al Academiei Române.

1938 – A murit Alexandru Averescu. Acesta a fost mareșal și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. Totodată, Averescu a fost cel de-al 24-lea premier al României.

1954 – La Conferința de la Londra, în această zi, s-a hotărât reînarmarea Republicii Federale Germania și aderarea sa la NATO.

1966 – La această dată a fost publicat în România decretul Consiliului de Stat pentru întreruperea sarcinii, semnat de Chivu Stoica.

1984 – A fost un moment istoric pentru astronomia mondială, fiindcă cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit după 237 zile pe Pământ, după ce au stat atâta timp la bordul stației spațiale Salyut 7.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În anul 2021, Turcia a început lucrările la un canal navigabil paralel cu strâmtoarea Bosfor. Canalul va avea o lungime de 45 de km și va transforma o parte din Istanbul într-o insulă. Ideea... citește tot
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot