Ce s-a întâmplat azi, 22 aprilie?

22.04.2022
Ce s-a întâmplat azi, 22 aprilie?

Pe data de 22 aprilie este sărbătorită Ziua Pământului. Totodată, această dată este cea de-a 112-a zi a calendarului gregorian. De-a lungul timpului, astăzi au avut loc mai multe evenimente istorice care au schimbat cursul de dezvoltare al umanității.

Evenimente istorice 22 aprilie

1500 – La această dată Brazilia a fost descoperită pentru prima dată de către navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral.

1529 – Portugalia și Spania au încheiat un acord, prin care și-au împărțit coloniile din emisfera estică.

1724 – S-a născut Immanuel Kant. Acesta a fost un filozof german și unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului. Kant a murit pe data de 12 februarie 1804, la vârsta de 79 de ani.

1850 – S-a născut Veronica Micle. Aceasta a rămas în memoria colectivă ca fiind marea dragoste a lui Mihai Eminescu. Totuși, puțină lume știe că Veronica a fost o poetă talentată, o femeie dornică de atenție care punea pe jar inimile pretendenților ei. S-a spus că aceasta ar fi avut și un copil din relația cu „Luceafărul” poeziei românești. Veronica a murit pe data de 3 august 1889, la vârsta de doar 39 de ani.

1870 – S-a născut Vladimir Ilici Lenin. Acesta a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.Vladimir Ilici Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924 și planul inițial prevedea ca acesta să fie îngropat, după 4 zile în care lumea îl putea vedea și plânge. Mulțimea de oameni care venea non-stop să îl vadă pe fostul lider sovietic, a făcut ca autoritățiile bolșevice să ia decizia ca trupul lui Lenin să fie îmbălsămat și ținut într-un mausoleu.

1915 – La această dată, în timpul Primului Război Mondial, a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra. Ulterior, utilizarea armelor chimice a fost interzisă.

1970 – La această dată a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Pământului.

1986 – A murit Mircea Eliade la 79 de ani. Acesta a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.

1994 – A murit Richard Nixon, la 81 de ani. Acesta a fost 37-lea președinte al Statelor Unite, îndeplinind această funcție între 1969 și 1974, când a devenit primul și încă singurul președinte american care a demisionat din funcție.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Războiul din Ucraina generează frică, îngrijorare și durere pe „Bătrânul Continent”. De 1.000 de zile, de la momentul în care Rusia a invadat Ucraina, Vladimir Putin a încercat să-și... citește tot