Ce s-a întâmplat azi, 22 septembrie?
Ziua de 22 septembrie este cea de-a 265-a zi a calendarului gregorian și a 266-a zi în anii bisecți. Până la sfârșitul anului au mai rămas 100 zile.
În această zi, în anul 1904, a avut loc prima cursa automobilistică organizată de ACR pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una dintre primele din România şi din această parte a Europei.
Întrecerea a fost câştigată de George Valentin Bibescu, care a înregistrat cea mai mare viteză până la acea dată în Europa, cu un autoturism Mercedes cu motor de 40 cai-putere.
România a fost printre primele șase ţări din lume care au organizat curse auto după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
Ce s-a întâmplat azi, 22 septembrie?
1784 Rusia fondează colonia de la Kodiak, în Alaska.
1859 Ia fiinţă facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti.
1862 Președintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, emite „Proclamația de Emancipare” prin care decretează eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat.
1903 În SUA, Italo Marchiony, un producător de îngheţată venit din Italia, primește brevetul de invenţie pentru cornetul de îngheţată.
1931 La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuși este decorat cu ordinul „Meritul cultural pentru arta plastică”.
1944 Al Doilea Război Mondial – Armata Roșie intră în Tallin, capitala Estoniei.
1955 Intră în tipografie primul volum al romanului „Moromeții”, scris de Marin Preda. La 29 noiembrie, romanul era pregătit pentru tipărire, iar tirajul primei ediţii a fost de 20.100 de exemplare.
1958 Are loc premiera bucureşteană a operei „Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal David Ohanesian). Premiera mondială a operei avusese loc la Paris în anul 1936.
1968 Se finalizează transferul celor două temple de la Abu Simbel pentru salvarea acestora de apele lacului Nasser. Între 1964 și 1968, tot situl a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocări din istoria ingineriei arheologice.
1975 La San Francisco (California) are loc a doua tentativă de asasinare a lui Gerald Ford, al 38-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
1980 Începe Războiul din Golf, între Irak şi Iran.
1981 Are loc prima cursă a trenului de mare viteză francez „Train à Grande Vitesse” (TGV).
Foto: Wikipedia.org