Ce s-a întâmplat azi, 25 aprilie?

de: Sorin Florea
25 04. 2022
imn
Ce s-a intamplat azi, 25 aprilie?

Pe data de 25 aprilie creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc pe Sfântul Marcu, evanghelist. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 115-a zi a calendarului gregorian. Totodată, în decursul anilor, astăzi au avut loc mai multe evenimente istorice importante.

Evenimente istorice 25 aprilie

1707 – În timpul Războiul Succesiunii Spaniole, trupele franco-spaniole au câștigat în fața alianței formată din Portugalia, Anglia și Provinciile Unite.

1719 – La această dată a fost publicat romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe.

1792 – A fost un moment important pentru istoria Franței, fiindcă la această dată a fost compus de Claude Joseph Rouget de Lisle „La Marseillaise”, imnul național din Hexagon.

1792 – Nicolas J. Pelletier a rămas în istorie, fiind prima persoană care a fost executată prin ghilotinare.

1859 – La această dată a început construirea Canalului Suez. Realizarea acestuia s–a încheiat la 17 noiembrie 1869.

1898 – Statele Unite ale Americii a declarat război Spaniei. Drept urmare, țara europeană a renunțat la suveranitatea asupra Cubei și cedează SUA insulele Puerto Rico, Guam și Filipine.

1901New York a fost primul stat american care a obligat posesorii de automobile să aibă număr de înmatriculare.

1920 – La această dată a fost înființată Compania Franco–Română de Navigație Aeriană (CFRNA), care avea să deschidă prima linie aeriană între Franța și România.

1932 – S-a născut Lia Manoliu. Aceasta a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico, 1968, și cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma, 1960, și Jocurile Olimpice de vară din Tokyo, 1964, la proba de aruncare a discului. Lia a murit pe data de 9 ianuarie 1998, la vârsta de 65 de ani.

1945 – S-a desfășurat Conferința de la San Francisco, care a avut drept scop înființarea ONU.

1974 – În Portugalia a avut loc „Revoluția garoafelor”. În urma acestei eveniment a fost îndepărtat regimul fascist instaurat de Antonio de Oliveira Salazar în 1933 și a fost deschisă calea spre restaurarea democrației.

2005 – La această dată România și Bulgaria au semnat, la Luxemburg, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Foto: Wikipedia.org